Acasă Cultura Transformarea Fortului 13 în muzeu – consultare publică

Transformarea Fortului 13 în muzeu – consultare publică

În prezența  președintelui CJ Ilfov, Hubert Thuma, prefectului județului Ilfov, Simona Neculae, administratorului public al județului Ilfov, Olivia-Ana Ciobanu-Oprescu, și a reprezentanților din turism, ONG-uri și societatea civilă, a avut loc întâlnirea de consultare publică dedicată intervențiilor propuse pentru restaurarea, conservarea și promovarea monumentului istoric Fortul 13 Jilava.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat nevoile comunității ilfovene cu privire la modul în care va fi valorificat acest bun de patrimoniu, cu o istorie însemnată și dureroasă în același timp. S-au discutat, de asemenea, conceptul și funcțiunile propuse și s-au prezentat rezultatele unui chestionar public referitor la monument.

Toate acțiunile care se realizează pentru transformarea Fortului 13 Jilava în muzeu sunt în spiritul inițiativei europene Noul Bauhaus European (NBE): frumos, sustenabil, împreună. NBE reprezintă dorința Uniunii Europene de a crea locuri, produse și moduri de trai estetice, durabile și incluzive.

CJ Ilfov va transforma Fortul 13 Jilava într-o importantă destinație culturală, istorică și educativă. Aceasta va transmite, pentru generațiile următoare, poveștile reale ale oamenilor care au pătimit aici, pentru simplul fapt că nu erau de acord cu regimul opresiv care a condus România până în decembrie 1989.