Măsuri pentru continuitatea transportului rutier de persoane, prin servicii regulate, între București și Ilfov
Printr-o Ordonanță de Urgență adoptată la 18 ianuarie, Guvernul a luat măsuri pentru desfășurarea, fără întreruperi, a transportului rutier de persoane prin servicii regulate între municipiul București și localitățile județului Ilfov.
Astfel, programul actual de transport și licențele de traseu în baza cărora se efectuează transportul rutier de persoane prin servicii regulate între municipiul București și localitățile județului Ilfov își vor menține valabilitatea și după hotărârea definitivă a instanței de judecată, până la finalizarea procedurii de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport. În această situație, continuarea efectuării transportului rutier de persoane prin servicii regulate între municipiul București și localitățile județului Ilfov se va face în baza licențelor de traseu emise de către Autoritatea Rutieră Română, a căror valabilitate urmează să fie prelungită pe această perioadă.
Actul normativ asigură cadrul legal pentru continuarea acestei activități de către operatorii economici, în condițiile în care se înregistrează zilnic aproximativ 110.000 de călători.
Măsura prelungirii valabilității licențelor de traseu și programului de transport rutier de persoane între București și localitățile din Ilfov a fost necesară având în vedere că acestea au valabilitate numai până la rămânerea definitivă a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1027/2/2014. În situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță hotărârea definitivă la termenul de judecată fixat astăzi, 18.01.2017, în perioada cuprinsă între data respectivei hotărâri definitive și finalizarea procedurilor de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport, ar fi imposibilă desfășurarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate între București și localitățile județului Ilfov.