Acasă Economie Trei din patru angajați au colegi care aparțin grupurilor vulnerabile sau minoritare

Trei din patru angajați au colegi care aparțin grupurilor vulnerabile sau minoritare

DISTRIBUIȚI

Diversitatea este o realitate a organizațiilor din România: Trei din patru angajați au colegi care aparțin grupurilor vulnerabile sau minoritare, iar 36% dintre angajați confirmă eforturile companiilor de a asigura un mediu de lucru divers și incluziv.

Mediul de lucru incluziv are impact pozitiv direct în satisfacția angajaților la locul de muncă.

Diversitatea este o realitate în organizațiile din România: mai mult de trei din patru angajați (77%) au cel puțin un coleg care aparține unor grupuri vulnerabile sau minoritare.

Cei mai mulți dintre ei sunt persoane de etnie romă sau maghiară, persoane care practică o credință religioasă minoritară sau care au o situație socială precară.

Datele sunt relevate de primul studiu despre Diversitate și Incluziune în Organizațiile din România din Perspectiva Angajaților, realizat de MKOR Consulting și Carta Diversității din România. Studiul a fost realizat în contextul Lunii Europene a Diversității (#EUDiversityMonth), sărbătorită pe parcursul lunii mai.

Diversitatea este asociată de angajații din România cu acceptarea și respectul față de unicitatea fiecărui individ, iar incluziunea este văzută în primul rând ca egalitate de șanse.

Angajații afirmă că se simt în general confortabil să lucreze cu persoane ce aparțin grupurilor diverse (6.28 puncte din 7). Totuși, există o tendință de a discrimina persoanele de etnie romă și pe cele cu situații sociale precare, cu care angajații au o relație strict profesională.

Studiul mai arată că aproape patru din zece angajați au experimentat personal sau au fost martorii unor situații discriminatorii la locul de muncă, în special din cauza orientării politice, a apartenenței la un grup etnic sau a vârstei mai înaintate.

Analizele arată că angajații tind să fie mai mulțumiți la locul de muncă atunci când angajatorii pun accent pe evaluarea corectă a fiecărui angajat și promovarea pe baza performanțelor, fără a lua în considerare criterii ce țin de etnie, rasă, gen, clasă socială, orientări religioase, politice sau sexuale, ori anumite dizabilități.

Nivelul satisfacției în muncă crește atunci când angajații simt că fac parte dintr-un mediu de lucru incluziv, în care se simt apreciați atât profesional cât și ca indivizi, respectați de colegi și superiorii ierarhici, și pot fi ei înșiși, exprimându-și deschis opiniile.

Toate acestea confirmă faptul că incluziunea și valorizarea diversității și unicității fiecărui individ sunt aspecte care nu pot fi neglijate de angajatori.

”Angajatorii români au înțeles foarte bine aceste lucruri. Rezultatele studiului desfășurat de noi în 2020 arătau că 36% dintre companiile participante au o abordare strategică a diversității și incluziunii, iar 45% abordează ad-hoc această tematică. În calitate de cercetători, am fost plăcut surprinși să vedem că eforturile companiilor de a asigura un mediu de lucru divers și incluziv sunt confirmate și de către cei direct vizați. Mai exact, 36% dintre angajați consideră că organizațiile lor au o abordare strategică a D&I”, a menționat Corina Cimpoca, fondator MKOR Consulting. Foto: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here