Acasă Anchete Truică nu poate părăsi țara

Truică nu poate părăsi țara

DISTRIBUIȚI

TRuicaMagistrații Curții de Apel Brașov au respins cererea lui Remus Truică, aflat sub control judiciar și trimis în judecată în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, prin care afaceristul solicita permisiunea de a părăsi țara pentru a merge la Monaco. Truică și-a motivat intenția de a părăsi țara prin faptul că trebuie să ajungă la Monaco pentru a-și schimba actele de identitate. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi contestată.

Remus Truică se află sub control judiciar în dosarul Ferma Băneasa, alături de așa-numitul ”prinț” Paul al României. DNA i-a trimis în judecată pe afaceristul Remus Truică și pe ”prințul” Paul, alături de alte persoane, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. Truică este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, iar prințul Paul, pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată.

Acuzațiile vizează infracțiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, în interesul obținerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prințul Paul. – foto – Antena 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × 3 =