În data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 20:36, polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați de un bărbat că schela montată la un imobil în construcție din Tunari este sustrasă de mai multe persoane.
Potrivit IPJ Ilfov, la fața locului polițiștii din Otopeni au depistat și identificat 3 bărbați, care au încărcat elementele schelei metalice, într-un autovehicul.
De asemenea, polițiștii au identificat și depistat alte 2 persoane care până la sosirea organelor de poliție au părăsit locul faptei.
Din cercetări a rezultat că, bărbatul care părăsese deja locul faptei ar fi i-ar fi păcălit pe cei trei că este proprietarul schelei și că vrea să o vândă pentru 5.000 de lei, schela aparținând, de fapt, unei firme.
Din cercetări a rezultat că tânărul, în vârstă de 22 de ani, care îi păcălise pe cei trei, a condus, fără să aibă permis de conducere, un autoturism cu care a plecat de la fața locului, până la sosirea poliției.
În urma probatorului administrat, polițiștii din Otopeni au dispus reținerea pentru 24 de ore față de bărbatul în cauză, acesta fiind prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, ulterior fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
IPJ mai precizează că poliția efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de tentativă la furt, tentativă la înșelăciune și conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] În data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 20:36, polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați de un bărbat că schela montată la un imobil în construcție din Tunari este sustrasă de mai multe persoane. Potrivit IPJ Ilfov, la fața locului polițiștii din Otopeni au depistat și identificat 3 bărbați, care au încărcat elementele schelei […] Citeste mai mult […]