Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat, în sistem de videoconferință, cu omologul său ucrainean, Denys Shmyhal.
Premierul român a transmis că Ucraina se poate baza în continuare pe susținerea României și a reiterat sprijinul autorităților de la București pentru parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova, precum și pentru aspirațiile euro-atlantice ale Kievului.
De asemenea, a fost readusă în discuție problema respectării și protejării drepturilor minorității române din Ucraina, etnicii români din Ucraina contribuind activ la efortul de război al țării.
Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, cei doi înalți oficiali au exprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării în domeniul economic, în special în regiunea transfrontalieră, în proiectele de infrastructură și în viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei.
Potrivit unei postări pe Telegram, în discuția cu premierul român, premierul ucrainean s-a referit la triplarea tranzitului de mărfuri ucrainene prin România: „Am avut o conversație cu noul prim-ministrul României, Marcel Ciolacu. Am discutat despre extinderea oportunităților logistice între țările noastre. Avem potențialul de a tripla tranzitul prin dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei, treceri cu feribotul, maritim și fluvial”, a scris Shmyhal pe Telegram, referindu-se și la organizarea unor controale vamale comune, precum și la schimbul de date.
Reamintim faptul că Polonia și Ungaria au anunțat în luna aprilie interzicerea importurilor de produse agricole din Ucraina, invocând necesitatea de a proteja fermierii locali de fluxul necontrolat de cereale ieftine din Ucraina. Acestui demers i s-au alăturat Slovacia și Bulgaria. România nu a interzis tranzitul cerealelor ucrainene, dar a luat o serie de măsuri organizatorice pentru o mai bună trasabilitate a fluxului de mărfuri din Ucraina.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat, în sistem de videoconferință, cu omologul său ucrainean, Denys Shmyhal. Premierul român a transmis că Ucraina se poate baza în continuare pe susținerea României și a reiterat sprijinul autorităților de la București pentru parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova, precum și pentru aspirațiile euro-atlantice ale Kievului. De asemenea, […] Citeste mai mult […]