Acasă Economie UE începe să înțeleagă că de la prețul energiei vine totul

UE începe să înțeleagă că de la prețul energiei vine totul

Planuri pentru protejarea consumatorilor în fața unei noi crize energetice

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune cu măsuri pe termen scurt pentru reducerea costurilor energiei în vederea finalizării uniunii energetice, atragerea de investiții și pregătirea pentru o eventuală nouă criză energetică.

Planul va oferi ajutor nu numai gospodăriilor care se confruntă cu facturi ridicate la energie, ci și industriilor care se confruntă cu costuri de producție ridicate, cu  economii totale estimate la 45 de miliarde euro în 2025, care vor crește treptat până la 130 de miliarde de euro în economii anuale până în 2030 și 260 de miliarde de euro până în  2040.

Este avută în vedere o reducere a perioadelor de autorizare pentru sursele regenerabile de energie, care ar trebui să ducă la reducerea costurilor.

Comisia va aborda toate cele trei componente ale facturilor la energie – costurile de rețea și de sistem, impozitele și taxele și costurile de aprovizionare. Vor fi făcute recomandări statelor membre pentru a reduce impozitele naționale pe energia electrică și pentru a permite consumatorilor să schimbe mai ușor furnizorii către oferte de energie mai ieftine, printre altele. Pe baza legislației UE existente în domeniul energiei electrice, Comisia va sprijini adoptarea contractelor de furnizare pe termen lung care, în cele din urmă, contribuie la ruperea legăturii dintre facturile cu amănuntul la energie electrică și prețurile ridicate și volatile ale gazelor. Pentru a reduce taxele de rețea care fac parte din factura la energie, Comisia va propune o metodologie prin care să se asigure că taxele de rețea reflectă costurile sistemului energetic, stimulând cea mai eficientă utilizare a rețelei.

Prețurile gazelor din UE sunt prea ridicate și afectează competitivitatea industriei europene. Pentru a asigura o concurență loială, Comisia își va intensifica controlul asupra piețelor gazelor din UE cu ajutorul Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și al autorităților naționale de reglementare. De asemenea, va colabora cu furnizori fiabili de GNL pentru a identifica importuri suplimentare competitive din punctul de vedere al costurilor și pentru a valorifica puterea de cumpărare a UE prin agregarea cererii.

Securitatea aprovizionării este esențială pentru a asigura stabilitatea prețurilor. Comisia va actualiza cadrul de securitate energetică al UE pentru a aborda amenințările emergente, cum ar fi atacurile cibernetice, sabotajul infrastructurii critice și riscurile generate de dependența de importuri. De asemenea, va spori gradul de pregătire pentru o potențială criză a prețurilor, printre altele, prin emiterea de orientări pentru statele membre cu privire la modul de recompensare a consumatorilor pentru a reduce consumul în perioadele de vârf și pentru a ține sub control facturile la energie.

1 COMENTARIU

  1. […] Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune cu măsuri pe termen scurt pentru reducerea costurilor energiei în vederea finalizării uniunii energetice, atragerea de investiții și pregătirea pentru o eventuală nouă criză energetică. Planul va oferi ajutor nu numai gospodăriilor care se confruntă cu facturi ridicate la energie, ci și industriilor care se confruntă cu […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here