Acasă Economie UE investește 118 milioane de euro în 10 proiecte de transport din...

UE investește 118 milioane de euro în 10 proiecte de transport din România

DISTRIBUIȚI

UE sprijină redresarea economică în toate statele membre prin injectarea a aproape 2,2 miliarde de euo în 140 de proiecte-cheie de transport. În cazul României, Uniunea Europeană investește aproape 118 milioane de euro în cadrul a 10 astfel de proiecte. Acestea vor contribui la construirea pe întregul continent a legăturilor de transport care lipsesc, vor sprijini transportul sustenabil și vor crea locuri de muncă.

Printre cele 10 proiecte de transport selectate din România, se numără:

  • Modernizarea liniei de cale ferată Gara de Nord București – Aeroportul Internațional Henri Coandă

Legătura directă dintre Gara de Nord București – Aeroportul Internațional Henri Coandă va încuraja mai mulți cetățeni să călătorească către aeroport cu trenul.

Finanțare UE: €48.4 millioane

  • Modernizarea liniei de cale ferată Coslariu – Cluj-Napoca (studiu de fezabilitate)

Proiectul de modernizare va analiza condiția actuală a liniei de cale ferată pentru a identifica zonele cu deficiențe și pentru a realiza un studiu de fezabilitate ce va ajuta la pregătirea pașilor necesari pentru urmatoarele etape ale proiectului.

Finanțare UE: €9.4 millioane

  • Modernizarea liniei de cale ferată București – Craiova (studiu de fezabilitate)

Proiectul are ca scop modernizarea liniei de cale ferată București – Craiova. Partenerii vor analiza starea curentă a liniei de cale ferată pentru a identifica zonele cu deficiențe. Un studiu de fezabilitate va fi realizat, pregătind calea pentru următoarele etape ale proiectului.

Finanțare UE: €17.4 millioane

  • Modernizarea liniei de cale ferată Apahida – Suceava (studiu de fezabilitate)

Proiectul are ca scop modernizarea liniei de cale ferată dintre Apahida și Suceava. Acest proiect va analiza starea curentă a liniei de cale ferată pentru a identifica zonele cu deficiențe și va realiza un studiu de fezabilitate ce va pregăti calea pentru următoarele etape ale proiectului.

Finanțare UE: €26.7 millioane

  • Modernizarea liniilor și instalațiilor de cale ferată de la Complexul Feroviar București Nord (studiu de fezabilitate)

Proiectul are ca scop modernizarea subsistemele de cale ferată (șinele și instalațiile) din cadrul Complexului Feroviar București Nord, prin implementarea unui sistem ce asigură interoperabilitate. Partenerii vor analiza starea curentă a infrastructurii feroviare pentru a identifica deficiențele acesteia. Un studiu de fezabilitate va fi realizat pentru a pregăti calea pentru următoarele etape ale proiectului.

Finanțare UE: €4.3 millioane

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: ”Contribuția UE în cuantum de 2,2 miliarde de euro la această infrastructură de transport esențială va contribui la impulsionarea redresării; ne așteptăm ca această contribuție să genereze investiții în valoare de 5 miliarde EUR. Investim în diferite tipuri de proiecte, cum ar fi transportul pe căi navigabile interioare, conexiunile multimodale, combustibilii alternativi sau infrastructura feroviară de mari dimensiuni. Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) este unul dintre instrumentele noastre esențiale pentru crearea unui sistem de transport rezilient și rezistent la crize, care este vital în prezent, dar și pe termen lung”.

Prin intermediul acestui buget UE își va îndeplini obiectivele în materie de climă prevăzute de Pactul verde european. Se pune un accent deosebit pe proiectele care consolidează rețeaua feroviară, inclusiv legăturile transfrontaliere și conexiunile cu porturi și aeroporturi. Transportul pe căile navigabile interioare este stimulat printr-o capacitate mai mare și prin conexiuni multimodale mai bune la rețelele rutiere și feroviare. În sectorul maritim se acordă prioritate proiectelor de transport maritim pe distanțe scurte, bazate pe combustibili alternativi, precum și instalării de surse de alimentare la țărm cu energie electrică în vederea reducerii emisiilor provenite de la navele care staționează în porturi.

UE va sprijini 55 de proiecte de infrastructură feroviară care vizează rețeaua centrală transeuropeană de transport (TEN-T) cu un cuantum total de 1,6 miliarde de euro. Printre aceste proiecte se numără proiectul Rail Baltica, care integrează statele baltice în rețeaua feroviară europeană, precum și tronsonul transfrontalier al liniei de cale ferată dintre Dresda (Germania) și Praga (Cehia).

UE va sprijini, de asemenea, trecerea la combustibili mai ecologici pentru transporturi (19 proiecte), cu aproape 142 milioane EUR. O serie de proiecte implică transformarea navelor astfel încât acestea să poată funcționa cu gaz natural lichefiat (GNL), precum și instalarea infrastructurii corespunzătoare în porturi.

În ceea ce privește transportul rutier, va fi dezvoltată infrastructura pentru combustibili alternativi, prin instalarea a 17 275 de puncte de încărcare în cadrul rețelei rutiere și prin introducerea a 355 de autobuze noi.

Proiectele au fost selectate pentru finanțare prin intermediul a două cereri de propuneri competitive lansate în octombrie 2019 (cererea obișnuită de propuneri MIE – Transporturi) și în noiembrie 2019 (cererea de propuneri privind mecanismul de finanțare mixtă pentru transporturi în cadrul MIE). Contribuția financiară a UE se acordă sub formă de granturi, cu diferite rate de cofinanțare, în funcție de tipul de proiect. Pentru 10 proiecte selectate în cadrul mecanismului de finanțare mixtă, sprijinul UE urmează să fie combinat cu o finanțare suplimentară din partea băncilor (prin intermediul unui împrumut, al unei datorii, al unui aport de capital sau prin orice altă formă de sprijin rambursabil).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here