Acasă Social  Un nou weekend pietonal pe Calea Victoriei: mașini retro, magie și concert...

 Un nou weekend pietonal pe Calea Victoriei: mașini retro, magie și concert Irina Sârbu

DISTRIBUIȚI

Pe 10 și 11 mai, Calea Victoriei se transformă din nou într-un traseu cultural plin de viață: spectacole de magie și animație, ateliere de origami, mașini de colecție și un concert Irina Sârbu sunt câteva dintre reperele care vor anima centrul orașului în cadrul evenimentului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană”.

Mașini de colecție și ateliere creative în Piața Revoluției

Sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 14:00, publicul este invitat la expoziția „Fabricat în România„, organizată de Asociația Retromobil Club România – o selecție spectaculoasă de autovehicule civile produse între 1957 și 1990, care aduc în prim-plan rafinamentul și inventivitatea industriei auto românești. 

Festivalul Luminilor: orașul prinde contur în lumina lampioanelor pedestre

Tot sâmbătă, între orele 17:00 și 21:00, traseul pietonal se luminează între Muzeul Național de Artă al României și Cercul Militar Național, unde Organizația Națională Cercetașii României organizează Festivalul Luminilor. Bordurile bulevardului vor fi luminate de sute de lampioane pedestre, într-un traseu simbolic al descoperirii și creativității. Publicul de toate vârstele este invitat să participe la ateliere educative și creative în aer liber, într-o atmosferă prietenoasă și participativă. 

Magie urbană, ateliere și teatru de animație

Duminică, 11 mai, magia și teatrul iau locul traficului. De la ora 18:00, spectacolul de magie „MAGITOT sunt eu„, al Teatrului Dramaturgilor Români – un show cu umor și iluzie pe gustul întregii familii – are loc pe trotuarul de la Muzeul Național de Artă al României. În paralel, în zona Bisericii Kretzulescu, publicul este așteptat la un spectacol vizual aparte: „Freestyle Puppetry„, producție a Teatrului de Animație Țăndărică, care reinterpretează teatrul de păpuși într-o cheie contemporană și interactivă. Între 17:00 și 19:00, copiii sunt invitați la două ateliere creative: un atelier de primăvară coordonat de artista Camelia Andriță și un atelier de origami susținut de Ștefan Hotnog. 

Final de seară în acorduri live

Weekendul se încheie într-o notă rafinată, cu concertul Irinei Sârbu programat duminică, 11 mai, de la ora 18:00, pe esplanada Cercului Militar Național. Artista aduce în prim-plan un repertoriu cald și eclectic, perfect pentru finalul unei zile petrecute în oraș.

Artă, patrimoniu și creație contemporană

Programul evenimentului este completat de expozițiile tematice permanente găzduite în grădina și interiorul Casei Filipescu-Cesianu, oferite de Muzeul Municipiului București: de la fragmente vizuale din istoria recentă în „Jurnal de viață. Tinere Talente 2025″ până la incursiuni antropologice prin „Muzeul Vârstelor” sau evocări ale frescelor Mănăstirii Văcărești, dispărute acum patru decenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here