Acasă Editorial UN PROIECT MINOR, CU IMPACT MAJOR

UN PROIECT MINOR, CU IMPACT MAJOR

DISTRIBUIȚI

foto click 1Un deputat cu avânt, cu nume de sfânt, propune o lege prin care adolescenții (de la 16 ani) să poată conduce pe drumurile patriei maşini cu o capacitate cilindrică de până la 1.000 de centimetri cubi. În primul an doar însoţiţi de un şofer cu experienţă și cu maxim 70 km/h în afara localităților. Legea le dă voie și acum, dacă au permis pentru  mopede, motociclete cu o capacitate cilindrică mică şi maşini, cu cel mult 45 km/h.

Deputatul Petru Movilă crede însă că e loc şi de mai mult și spune că sunt foarte mulţi părinţi care lasă copiii să conducă de mici, pentru că au talent, și că propunerea sa, cu responsabilizarea de rigoare, este o chestiune de normalitate. Domnul Movilă propune adoptarea sistemului american, unde la 16 ani ești testat şi primeşti permisul de conducere, dar ai voie să circuli numai cu un adult care are cel puţin cinci ani vechime în trafic. De asemenea, maşina la volanul căreia te urci nu trebuie să aibă mai mult de 1.000 de cemtimetri cubi.

Ideea nu cred că este bună însă pentru România, țara unde regulile de circulație sunt tot mai puțin respectate, unde accidentele cu victime sunt tot mai multe de la an la an și unde mulți puști care abia au trecut de majorat își iau mașini bătrâne, dar cu motoare puternice, de câteva sute de euro, le înscriu în Bulgaria, iar apoi devin craii cartierelor, consumând seara câte trei-patru litri de carburant, alături de berea sau ”capsula” devenită obișnuință. Îl și văd pe tânărul de 16 ani, cu experimentatul în dreapta, circulând cu 70 la oră în afara localității. Domnule deputat, în caz că nu știți, România este țara unde și cel care stă în dreapta înţelege prea puțin responsabilitatea socială în trafic.

La noi, tinerii nu prea mai au de unde să învețe șofatul, atât timp cât instructorul (și el școlit peste noapte) îl învață să schimbe sensul de mers fără semnalizare și fără să se asigure, spunându-i, apăsat, că cel din spate ”oricum nu intră în tine” sau că ”mașina ta e prea sigură ca să ți se întâmple ceva rău în trafic”. În România, în toate orașele mari e o rușine să semnalizezi, mai ales dacă te afli la volanul unei mașini mai scumpe sau dacă ești șmecher de cartier cu BMW din 1978 de 200 de euro, centura de siguranță este doar pentru decorul interior, iar șofatul fără ceva ”la bord” e pentru fraierii care ”nu știu să își trăiască viața la maxim”. De viteză nu mai are sens să scriu prea mult: Cine merge cu 50 – 60 km/h în localitate e un ”mare fraier”, iar pe autostradă trebuie musai să circuli cu 180 km/h și cu faza lungă, indiferent că e zi sau noapte. Claxonatul lung e o regulă firească a macacului de la volan, iar ”cedează trecerea” pentru pietoni nici nu există în lege pentru el. De trecutul pe roșu la semafor, mai ales seara sau noaptea, nu mai are sens să discutăm, iar depășirea coloanei la semafor sau mersul pe trotuar pentru a ajunge mai repede la destinație sunt ”reguli” care dacă vrei să ai ”prestanță” trebuie musai să le ”respecți”. Și toate astea se regăsesc la tinerii șoferi, nematurizați nici în viață, nici în trafic, după cum susțin statisticile Poliției Rutiere.

Domnule Movilă, ieșiți din precampania electorală, citiți serios înainte (sau puneți-vă consilierii să o facă), vorbiți cu oameni serioși și apoi propuneți legi. Altfel, păreți și Dvs. un politician la fel de imatur precum tinerii cărora vreți să le puneți volanul în mână. – Catalin Dragomir

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here