Noi de la ”Râm ne tragem!”. Acest deziderat este subliniat de atâtea și atâtea fire care ne arată că ne legăm de antica Romă. Desigur, cel mai important factor este logica, muzicala, clara, limba latină moștenită de români. Din ea am cules si esența articolului nostru: ”Ubi bene, ibis patria”. Adică, simplu, românește, spus: ”Unde este bine acolo este patria. Este o zicală veche de când lumea antică și aplicată cu consecvență, pentru că unei ființe umane, pentru a supraviețui, îi trebuie un spațiu, un loc care să îi asigure cele necesare traiului și, esențial, perpetuarea speciei.
România, în decursul istoriei, a fost mereu un spațiu ospitalier. Încă de la începutul secolului 15 țiganii au găsit în Țările Române un spațiu primitor, iar de la mijlocul secolului 19 au fost eliberați din robie. Și aici au rămas pentru că ”unde este bine, acolo este patria”. Și s-au simțit bine pentru că necruțătoarele statistici consemnează că în România sunt cei mai mulți rromi (țigani) dintre toate țările Europei. Iar în mult lăudatul și civilizatul Occident au fost, de-a lungul timpului (în special în secolele 16 – 18), legi aniti-semite și anti-etnice. Nu mai vorbim, în special, de cele din timpul nazismului.
În anii socialismului a fost o restricție severă ca românii să plece în străinătate. Una dintre condițiile impuse de UE și de NATO, pentru a intra în structurile acestora, a fost libera circulație a românilor. Și astfel, după 2000 s-a produs o puternică emulație a românilor către Occident. Și, astfel, milioane de români, de toate etniile, au plecat departe de țară Toate bune și frumoase până în anii contemporani. S-a creat, pe fondul relansării mini-producției îndustriale a României, o aproape neverosimilă lipsă a forței de muncă. Și asta când, în anii 1990 – 2000, spaima cea mai mare a românilor, în toate sondajele de opinie, era cea de șomaj. Acum este invocată, mai ales politic, în ultimele alegeri (parlamentar-europene sau prezidențiale), tocmai plecarea românilor în cele streinătățuri… Așadar, dacă în alte timpuri se incrimina blocarea românilor în a pleca în țări streine pentru a-și valorifica talentul strămoșesc (și dăm două exemple din fotbal: Gicu Dobrin și Ilie Balaci) în anii din urmă a apărut reversul medaliei: De ce pleacă românii?
Plecarea celor 3 – 4 millioane de români este un fenomen complex. Mirajul Occidentului, dublat de un anume spirit de aventură și dorința de a scăpa de un regim autoritar au stat la baza primului exod. O vreme faptele au fost echilibrate, ”cei de afară” s-au simțit bine, cei de acasă primeau stipendii de la aceștia. Dar și Occidentul s-a aglomerat cu străini. Și viața acolo, din minunatul Occident, nu este așa de ieftină. La ei, ca și la noi acum, utilitățile și serviciile (chiriile, facturile la căldură, curent electric, telefonie, serviciile sociale, ratele la bănci și multe altele) le-au diminuat considerabil veniturile cu care veneau în țară. Și, în aceste condiții, la munca lor deosebită depusă acolo unii au început să regrete și să dorească revenirea în patria-mamă.
În același timp România, pe calea capitalismului, a continuat să recupereze diferențe față de Ocident. Așa se face că în recenta încheiată campanie prezidențială toți candidații au avut ca punct forte reîntoarcerea românilor acasă. Doar nu-i împiedică nimeni, locuri de muncă sunt berechet. Desigur, salariile sunt inferioare celor din Vest. În euro. Dar dacă scad cheltuielile personale de existență pe acele meleaguri streine, plus plata drumurilor (unele nostalgice, înspre țara în care s-au născut, care este câștigul? – VASILE BOLBOJA
