Acasă Info Local UNPR București-Ilfov: Gabriel Oprea, primul pe lista pentru europarlamentare

UNPR București-Ilfov: Gabriel Oprea, primul pe lista pentru europarlamentare

DISTRIBUIȚI

”Lista la europarlamentare am să o deschid eu. Și, pentru că vreau să pot ajuta cât mai mult partidul, rămân aici, în ţară, ca să realizez obiectivele partidului. Pe listă sunt doi generali, Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, domnul europarlamentar Ciprian Tănăsescu, Luminiţa Adam, avem mulţi colegi, domnul senator Iustin Talpoş, oamenii din toate generaţiile, pregătiţi, profesionişti. Ne interesează un singur lucru acolo, la Bruxelles, când ajungem, să fie oameni patrioţi care să se bată pentru România şi nu să o denigreze”, a declarat Gabriel Oprea într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă, la finalul reuniunii regionale a organizaţiilor UNPR din regiunea Bucureşti-Ilfov, desfășurată la Hotel Caro din Capitală.

El a explicat că, în cazul în care va ajunge europarlamentar, va renunţa la mandat în favoare colegilor săi.

Gabriel Oprea a precizat că partidul se ”va bate cu onoare” la alegerile europarlamentare.

Oprea: ”Pentru europarlamentare noi ne reorganizăm. Am anunţat public că vrem să ne batem cu onoare. Obiectivul strategic al partidului este ca anul viitor la alegeri locale şi generale să obţinem peste 10%, să avem primari, preşedinţi de consilii județene, viceprimari, consilieri locali, judeţeni, să avem din nou parlamentari”.

La întâlnirea de sâmbătă s-a mai discutat despre reorganizarea partidului, proiectele UNPR în domeniile economic, social, apărare și ordine publică și despre actualitatea politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here