USR a depus 270 de amendamente la Legea bugetului pe 2018, propunând să meargă mai mulţi bani către investiţii concrete în infrastructură, sănătate şi educaţie, iar fondurile pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) să fie reduse. Temerea principală a USR este că Guvernul fie o să taie din investiţii sau, şi mai rău, ”o să crească taxele şi impozitele încă o data”.
Deputatul USR Claudiu Năsui, membru al Comisiei de buget, susţine că prin Legea bugetului pe 2018 se constată o prelungire a politicilor economice din anul 2017. ”Constatăm un buget în care au fost înghesuite cât mai multe lucruri, au fost subevaluate cheltuieli şi au fost supraevaluate venituri. Avem un exemplu flagrant de supraevaluare de venituri la capitolul TVA, unde preconizarea este că vor creşte veniturile cu 16%, dintre care 4,9 miliarde datorită TVA split, lucru care este total neplauzibil, având în vedere că TVA split, chiar şi în forma lui cea mai aspră, cea mai dură, era preconizat să aducă 2 miliarde la buget. În rest, avem o creştere foarte mare a cheltuielilor cu asistenţa socială care, încă o dată, vor domina bugetul. Sunt cea mai mare cheltuială a bugetului general consolidat. Şi acolo, deşi este o sumă mare, care e în creştere, constatăm faptul că ea este subevaluată faţă de orice previziune realistă pe care o putem face”, spune printre altele Năsui.
Deficitul nu o să poată fi ţinut sub control decât dacă fie se taie din investiţii, lucru care s-a întâmplat în 2017 prin rectificările bugetare care au tăiat de la investiţii şi au adăugat la asistenţă socială şi la cheltuieli de personal şi mai avem o temere: că se va întâmpla iarăşi ce s-a întâmplat în 2017: creşteri de taxe şi impozite.
”Ne dorim mai puţini bani în PNDL, faimosul program numit pixul lui Dragnea, şi mai mulţi bani pentru investiţii concrete în infrastructură, sănătate şi educaţie. Propunem să se reducă fondurile din PNDL, pentru că ele sunt alocate discreţionar de către Guvern, de către Ministerul Dezvoltării Regionale, acest minister mamut, care are cele mai mari sume discreţionare”.