Acasă Politic USR PLUS cere CCR să dezbată mai repede sesizarea privind moțiunea de...

USR PLUS cere CCR să dezbată mai repede sesizarea privind moțiunea de cenzură

DISTRIBUIȚI

USR PLUS a adresat președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS, astfel încât o decizie să fie luată rapid și să nu dureze și mai mult blocajul existent.

„Am solicitat Curții Constituționale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituție stipulează foarte clar că moțiunea trebuie dezbătută și votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moțiunii de cenzură este, astfel, golit de conținut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă”, declară Anca Dragu, președintele Senatului.

„Curtea Constituțională este învestită cu prerogativa de a soluționa blocajul de la nivelul de vârf al statului chiar de legea supremă. Desigur, orice zi întârziere adâncește acest blocaj. De aceea, am solicitat preschimbarea termenului de judecată fixat pentru deblocatea moțiunii de cenzură în data de 28.09.2021, la limita maximă prevăzută de lege, pentru un moment cât mai timpuriu, mai ales ținând cont de termenul constituțional de 3 zile de la data citirii moțiunii în Parlament, când ar fi trebuit să fie votată. În cazul respingerii cererii, Curtea va fi datoare să vină cu o explicație solidă, încărcătura acesteia neputând constitui motiv suficient într-o situație de criză politică și paralizare a unui instrument democratic”, precizează și deputatul USR PLUS Oana Murariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here