Acasă Politic USR PLUS, din nou despre reforma electorală

USR PLUS, din nou despre reforma electorală

DISTRIBUIȚI

Senatorul USR PLUS Marius Bodea anunță că una dintre prioritățile sale și ale partidului din care face parte pentru noua sesiune parlamentară se referă la reforma electorală. ”Susțin cu insistență revenirea la alegeri locale în două tururi de scrutin“, declară senatorul ieșean.

Marius Bodea: ”Actualul sistem favorizează și perpetuează menținerea la putere a primarilor în funcție, indiferent dacă performează sau nu. Aceștia pleacă tot timpul cu prima șansă, pentru că au la dispoziție fonduri publice, dar reprezentarea lor în rândul electoratului este una scăzută, la limita legitimității. Primari de orașe importante sunt aleși de mai puțin de 20% dintre cetățeni.  Mențin astfel un monopol care poate fi spart cu mare greutate de către partidele noi și de către cei mai bine pregătiți candidați. Iar acumularea exagerată de putere duce, în mod aproape automat în România, la derapaje grave”.

Partidele, zice Bodea, care vor cu adevărat schimbarea în bine a sistemului de vot nu mai pot invoca nici o scuză  dacă modificările nu vor intra în vigoare până în 2024.

”Așa cum a anunțat USR PLUS, ne propunem să strângem întreaga legislație electorală, care acum se bate cap în cap în legi diferite, într-un singur act normativ. Vor exista, astfel, prevederi unitare pentru toate tipurile de alegeri din România.

Ne propunem reducerea numărului de parlamentari, ideal până la 300, și vom milita pentru ca diaspora să fie mult mai bine reprezentată în Parlamentul național, pentru că cetățenii români au dreptul să aleagă pe acei politicieni care pot face o țară în care să revină la un moment dat, cu încredere.

Voi acționa, alături de USR PLUS, pentru a impune o schimbare foarte importantă a filosofiei electorale, astfel încât cetățenii români din străinătate să poată candida fără constrângeri și să poată vota de oriunde. Mai mult, vom elimina un obstacol artificial, cel al numărului de semnături de care e nevoie pentru a candida.

Acest lucru va însemna nu doar o creștere a legitimității alegerilor, dar, mai ales, o șansă să readucem în țară profesioniști cu expertiză occidentală care să aducă un suflu modern în învechita clasă politică de la București.

Sunt unul dintre politicienii care au susținut votul prin corespondență simplificat și extins sau vot electronic, care să asigure exercitarea dreptului de vot pentru toți cetățenii, indiferent unde se află.  Pandemia ne-a confirmat cât de importantă este această alternativă. Nu avem dreptul să îi privăm pe români de dreptul de a alege din cauza unor interese obscure ale politicienilor corupți de a se feri de electorat”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here