Acasă Info Local Vasile Dîncu, la Reuniunea informală a miniștrilor Apărării din statele membre ale...

Vasile Dîncu, la Reuniunea informală a miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene

DISTRIBUIȚI

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, va participa, în zilele de 29 și 30 august, la Praga, la Reuniunea informală a miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene.

Reuniunea va cuprinde trei sesiuni de discuții și va debuta cu o dezbatere pe tema impactului global și consecințele invaziei Federației Ruse asupra Ucrainei, la care vor participa Secretarul General al NATO, Subsecretarul general al ONU pentru operații de menținere a păcii, precum și Președintele Subcomisiei pentru securitate și apărare din Parlamentul European.

          A doua sesiune va fi dedicată acoperirii deficitelor de investiții în domeniul apărării la nivelul UE, în cadrul căreia miniștrii apărării vor discuta propunerea avansată de Comisia Europeană privind stabilirea unui Program de consolidare a industriei de apărare prin intermediul achizițiilor colaborative. Noile măsuri vizează  înființarea, la nivelul Comisiei Europene și al Agenției Europene de Apărare, a Grupului operativ pentru achiziții comune în domeniul apărării (Defence Joint Procurement Task Force), în cadrul căruia experții statelor membre vor negocia un nou Regulament pentru Programul European de Investiții în domeniul apărării pe termen mediu si lung.

          În cadrul celei de-a treia sesiuni, miniștrii Apărării vor discuta perspectivele angajamentului UE în sprijinul Ucrainei, în domeniul securității și apărării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here