Acasă Economie ”Verde” pentru Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

”Verde” pentru Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

DISTRIBUIȚI

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), după ce în Comisia pentru politică economică au fost aduse mai multe amendamente care prevăd inclusiv majorarea aportului în numerar la 9 miliarde de lei şi suplimentarea listei de operatori economici cu zece companii, transmite Agerpres.

Deputatul PNL Raluca Turcan a solicitat retrimiterea proiectului la comisie, pe motiv că acesta este neconstituţional, dar propunerea sa a fost respinsă de plen. Ea a anunţat că PNL va contesta legea la Curtea Constituţională. Şi reprezentantul USR Claudiu Năsui a precizat că partidul său, PMP şi deputaţi neafiliaţi vor contesta proiectul la CCR.

Potrivit proiectului, a fost majorat capitalul social al FSDI, aportul în numerar fiind de 9 miliarde de lei, faţă de 1,85 miliarde de lei, cât prevedea forma votată de Senat. Vărsămintele aferente aportului în numerar la capitalul social iniţial al FSDI vor fi efectuate astfel: 200.000.000 de lei în numerar la constituire, iar diferenţa în termen de cinci ani.

Lista pachetelor de acţiuni care constituie aport în natură la capitalul social iniţial al FSDI a fost completată cu zece operatori economici, faţă de cei 23 prevăzuţi iniţial: Complexul Energetic Oltenia SA, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA, Compania Naţională Poşta Română SA, Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara SA, Uzina Termoelectrică Midia SA, Telecomunicaţii CFR SA, Societatea de Tratament Balnear Recuperare a Capacităţii de Muncă TBRCM SA, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA.

Din forma adoptată de Senat au fost eliminate două articole conform cărora indicatorii de performanţă pe termen mediu şi lung se elaborează de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului ca acţionar unic al FSDI, prin consultarea cu un comitet consultativ şi se aprobă de către Guvern, împreună cu strategia investiţională. Comitetul consultativ ar fi urmat să includă trei reprezentanţi ai Guvernului şi câte un reprezentant al Băncii Naţionale a României, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, mediului academic, industriei financiar-bancare, Parlamentului şi societăţii civile.

Potrivit unei alte modificări aduse, activitatea şi modul de îndeplinire a obiectivelor FSDI se evaluează anual de către Ministerul Finanţelor Publice şi se prezintă Guvernului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here