Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, din nou, miercuri că estimarea privind reforma în administrația locală și centrală este de „minus 40.000 de posturi ocupate”. Potrivit acestuia, reducerea vizează atât structurile locale, cât și cabinetele demnitarilor de la nivel central.
Este o estimare făcută de Ministerul Dezvoltării.
Tanczos a adăugat că prefecturile vor fi obligate să reducă 20% din numărul de posturi, iar tăierile se vor aplica și în cabinetele miniștrilor și secretarilor de stat.
Viceprimarii și consilierii își păstrează mandatele actuale
Referitor la mandatele viceprimarilor localităților cu o populație sub 1.500 de persoane, vicepremierul a spus că aceștia rămân în funcţie până la sfârşitul mandatului. La fel și numărul de consilieri locali. Pentru ca localitățile mici să nu mai aibă viceprimar și să fie redus numărul consilierilor locali, pentru următorul ciclu electoral ar putea fi luată în discuție schimbarea legislației.
Funcționari part-time între mai multe comune
Un alt element al reformei în administrație se referă la flexibilizarea normelor de muncă pentru funcționarii publici. „S-a creat această posibilitate ca funcţionarii publici să lucreze în organizaţia locală cu normă fracţionată. Adică să poată să lucreze 4 ore un topograf la o comună şi 4 ore la o altă comună, sau un economist poate să lucreze 4 ore la o comună, 4 ore la altă comună”, a explicat Tanczos Barna.
Vicepremierul a precizat că astfel se reduc costurile la nivel local și primarii vor putea adapta personalul la nevoile reale. „Este o posibilitate creată prin acest pachet de măsuri pentru administraţia publică locală de flexibilizare a tipului de muncă şi de fracţionare a normelor”, a spus Tanczos Barna.
În România există 3.228 de UAT-uri, inclusiv CJ-urile și sectoarele Capitalei.












