Ilfovul a scăpat, deocamdată
Misiunile pompierilor pentru salvarea persoanelor și înlăturarea efectelor generate de inundațiile din țară se derulează neîntrerupt.
În ultimele 24 de ore au fost evacuate preventiv 104 de persoane, iar alte 48 persoane surprinse de viituri au fost salvate de către pompierii militari. Din fericire, avertizarea timpurie prin sistemul Ro-Alert și adoptarea măsurilor de autoprotecție de către populație a făcut ca evenimentele să nu se soldeze cu victime.
Precipitațiile abundente din cursul zilei de ieri și de noaptea trecută au produs viituri și inundații locale în 72 localități din 20 de județe (AB, AG, AR, BC, BN, BT, DJ, GJ, HD, HR, IS, MH, NT, OT, SM, SV, TM, TR, VL și VS).
Intervențiile pompierilor pentru evacuarea apei s-au derulat cu dificultate din cauza nivelului crescut al apei și al volumului mare de aluviuni aduse de viituri. Salvatorii au acționat cu motopompe pentru scoaterea apei acumulate în 65 locuințe, 78 de anexe și subsoluri, 267 de curți, 6 obiective social-economice, cât și pentru a facilita scurgerea apei din gospodării, prin acțiuni de decolmatare a șanțurilor, rigolelor și podețelor.
Din cauza vântului care a suflat cu viteze foarte mari, echipajele ISU au intervenit cu utilaje și accesorii de descarcerare pentru degajarea a 53 de copaci căzuți pe carosabil, pe stâlpi de electricitate sau autoturisme.
Cele mai semnificative efecte s-au produs în județele Mehedinți și Harghita. În Mehedinți, pompierii au intervenit în peste 20 de localități pentru salvarea persoanelor surprinse de viituri în case sau autoturisme, dar și pentru evacuarea apei din locuințe. În județul Harghita, apa a măturat localitățile Sândominic, Lunca de Jos și Valea Rece, fiind necesară evacuarea preventivă a 100 persoane. Acestea au rămas la rude, urmând să revină la casele lor după retragerea apelor din gospodării. Situații punctuale s-au înregistrat și în județul Botoșani, unde pompierii au salvate 3 persoane blocate de apă în autoturisme, dar și în județul Hunedoara unde o persoană cu probleme locomotorii a fost evacuată preventiv la rude.
În județul Alba, având în vedere creșterile de debite pe râul Sebeș, echipaje ISU împreună cu autoritățile locale, sprijiniți de militari ai unităților din garnizoana Alba Iulia și voluntari, au acționat pentru supraînălțarea cu saci de nisip a digului de protecție.
La acest moment, pompierii militari intervin pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în județele Bacău, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, neamț și Timiș. De asemenea, sunt evaluate pagubele produse de inundații de către comisii mixte formate din pompieri și reprezentanți ai comitetelor județene pentru situații de urgență.
În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, agențiile de hidro-meteorologie au emis 63 de avertizări Cod Portocaliu și 8 avertizări Cod Roșu, care au vizat fenomene severe în cea mai mare parte a țării. IGSU și unitățile teritoriale au transmis 38 de mesaje prin intermediul sistemului Ro-Alert și au asigurat fluxul de comunicare cu primăriile din zonele vizate de inundații și vijelii.
Având în vedere numărul mare de solicitări primite din partea cetățenilor, pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, la nivelul județelor afectate au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor cu pompieri din turele libere și au fost activate grupele operative.
În contextul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora. Informații despre persoane care se află în pericol vor fi imediat anunțate prin numărul unic de urgență 112.
Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în județele afectate a forțelor și mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situații de urgență.