O echipă a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de şeful Misiunii pentru România, Jan Kees Martijn, va vizita Bucureştiul, în perioada 30 mai – 10 iunie, pentru analiza anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV, a anunţat reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală şi de Est, Nadeem Ilahi.
”Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile şi evoluţiile economice. Vor fi organizate întâlniri cu oficiali de la Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi din sectorul privat şi ONG-uri”, informează un comunicat al instituţiei financiare citat de Agerpres.
În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.