Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Sorin Dan Moldovan, se va întâlni marți, 9 decembrie, cu ministrul federal al apărării din Germania, Boris Pistorius, în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.
Discuțiile vor viza cooperarea bilaterală în domeniul apărării, proiectele comune și evoluțiile regionale de securitate. La final, cei doi oficiali vor susține declarații de presă.
Vizita ministrului Pistorius evidențiază angajamentul constant al Germaniei față de securitatea României și față de consolidarea cooperării în cadrul NATO.













