Pe măsură ce președintele SUA, Joe Biden, se confruntă cu o gamă tot mai largă de provocări de politică internă și externă, angajamentul său electoral de a readuce țara laolaltă pare încă un vis îndepărtat, scrie Andrew R. Marshall* într-un material pentru Atlantic Council.
Prin urmare, este nevoie de identificarea unei probleme în peisajul politic politic al Statelor Unite care să coalizeze conservatorii și liberalii, oamenii de afaceri și sindicatele, însă în același timp să permită SUA să protejeze democrația americană și locurile de muncă și să combată autocrațiile.
Iar aceasta ar putea fi lupta împotriva corupției, expunerea și pedepsirea corupției în țară și în străinătate a corupției, o temă importantă a agendei președintelui – nu doar pentru că face apel la grupuri interne disparate, ci și pentru că este legată de multe dintre obiectivele de bază pe care le-a anunțat pentru Statele Unite.
În acest context, recenta publicare a documentelor Pandora a arătat încă o dată cât de ușor politicienii și oamenii de afaceri își pot ascunde averile de ochii anchetatorilor și autorităților fiscale, o parte din aceste sume provenind din mita plătită politicienilor de firme din întreaga lume, inclusiv întreprinderi americane.
În discursul prezentat cu ocazia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din luna septembrie, președintele american a arătat „Corupția alimentează inegalitatea, elimină resursele unei națiuni, se răspândește peste granițe și generează suferințe umane. Este nimic altceva decât o amenințare la adresa securității naționale în secolul XXI”. „În întreaga lume, vedem din ce în ce mai mulți cetățeni care își arată nemulțumirea când văd că cei bogați și bine conectați la resurse devin din ce în ce mai bogați, primind recompense și mită, acționând deasupra legii, în timp ce marea majoritate a oamenilor se luptă să găsească un loc de muncă sau să pună mâncare pe masă, pentru a-și dezvolta afacerea sau pur și simplu pentru a-și trimite copiii la școală”.
Iar SUA par să facă ceva mai mult în această problemă. La începutul anului, Casa Albă a publicat un memorandum privind studiul securității naționale care poate să genereze un set de politici în jurul acestei probleme.
Printre primele angajamente asumate, Biden a promis să se concentreze asupra corupției, inclusiv prin organizarea unui summit al democrațiilor programat în luna decembrie, care se va concentra pe obținerea de rezultate pe trei fronturi: protejarea împotriva autoritarismului, combaterea corupției și promovarea drepturilor omului.
De ce problema capătă importanță? Pe măsură ce economiile și sistemele financiare s-au deschis și liberalizat în ultimele decenii, susținătorii globalizării sperau că piețele libere se vor dovedi a fi o armă împotriva autoritarilor. În practică însă, societățile autocrate au transformat corupția într-o armă pentru a exploata piețele libere pentru a se îmbogăți și a amenința democrațiile.
Așa cum a spus Biden la un summit al Alianței Democrației din 2018 care a avut loc în Danemarca, „banii corupți sunt instrumentul preferat al regimurilor autoritare care încearcă să submineze guvernarea democratică la nivel general, în special în democrațiile în curs de dezvoltare care nu au instituții solide pentru apărarea statului de drept”. Iar la acest capitol China și Rusia par să fie extrem de de abile la ”desfășurarea strategică a corupției”.
De asemenea, Biden consideră corupția un obstacol în calea dezvoltării globale: „Nu contează unde locuiți dacă oamenii nu pot fi educați; sau se educă și nu pot obține un loc de muncă; sau primesc un loc de muncă și nu pot câștiga un trai decent; sau își pot câștiga existența, dar este sifonat sau furat de corupție”, a spus el la Summitul Global al Antreprenoriatului din 2014.
Din acest punct de vedere, anticorupția este „politica externă pentru clasa de mijloc”, așa cum a numit-o președintele american, un efort pentru a demonstra că lumea globalizată aparține nu doar celor bogați și puternici, ci și publicului larg. Iar această politică externă ar funcționa „ca o variabilă dependentă” a politicii interne a lui Biden, remarca James Traub în Foreign Policy anul trecut și ar „exprima ideea că politica comercială și economică internațională trebuie ghidate de beneficiile pe care le vor aduce americanilor obișnuiți – mai degrabă decât multinaționalelor americane. ”Ajutând la eliminarea avantajelor neloiale pentru concurenții străini, combaterea corupției poate contribui, de asemenea, la creșterea exporturilor SUA și la salvarea locurilor de muncă americane”.
Statele Unite au fost, desigur, un militant puternic împotriva corupției de zeci de ani. Istoricul său se întoarce la scandalurile din anii 1970 care au condus la Foreign Corrupt Practices Act (FCPA), care vizează corupția în străinătate și pedepsește companiile americane și companiile străine care fac afaceri în Statele Unite.
Această lege s-a dovedit a fi un puternic factor de descurajare a mitei și, în general, a contribuit la diminuarea comportamentului corupt, încurajând în același timp și alte guverne să adopte legislație similară.
Dar în chestiuni precum aceasta, este important să nu exagerezi gradul de sprijin de care se bucură. În 2017, atunci președintele Donald Trump ar fi spus atunci secretarului de stat Rex Tillerson că FCPA ar trebui eliminată din cauza impactului negativ pe care l-a avut asupra afacerilor din SUA, deși acest lucru nu s-a întâmplat, numeroase corporații consideră că actul este oneros. De asemenea, unii oameni de afaceri din SUA se tem că măsurile anticorupție le blochează accesul pe piețele în care alții – în special companiile chinezești – funcționează fără restricții. Respectarea măsurilor anticorupție nu va fi populară în acest sector dacă este văzută ca limitând progresul american în, de exemplu, domeniul financiar.
Pe de altă parte, corupția devine tot mai ușoară. După cum arată un raport al Băncii Mondiale, „digitalizarea sistemului financiar global a redus considerabil costurile și a mărit amploarea schemelor multinaționale care stau la baza fluxurilor financiare ilicite”. Unul din motivele pentru care mulți dintre cei mai puternici din lume nu au fost incluși în lucrările Pandora este că au alte modalități mai sofisticate de a-și ascunde activele.
În 2020, Statele Unite au făcut un mare pas înainte prin Legea transparenței corporative (după vastul Act de autorizare a apărării naționale) considerată ”cea mai mare reformă anti-spălare a banilor”. Legea impune companiilor din Statele Unite să declare Trezoreriei numele beneficiarilor reali (finali), ceea ce face mai dificilă spălarea anonimă a banilor sau evitarea impozitelor. Campaniștii doriseră ca aceste informații să fie disponibile pentru toată lumea, dar au existat opinii contrare, inclusiv din partea Trezoreriei, și ,din cauza presiunii unor grupuri financiare, nu toate mijloacele de investiții sunt reglementate de legislație.
Asociația Specialiștilor în Criminalitate Financiară Certificată consideră legea „o victorie împotriva infractorilor de toate categoriile” deoarece „firmele fantomă au fost legate de grupările organizate pentru spălarea banilor și traficul de droguri, fraude masive, mare corupție, impozite evaziune și finanțarea terorismului. ”Dar mai sunt multe de făcut. Analiza amplă pe care a început-o Casa Albă va ridica probleme în domeniul serviciilor financiare, tehnologiei, afacerilor, securității naționale, imigrației și comerțului.
În încercarea de a face mai multe, Biden va întâlni o serie de provocări dincolo de obstacole în Congres. De exemplu, nu va fi întotdeauna simplu să trasezi linii clare asupra corupției în țările în care granițele dintre indivizi, familii, partide politice, întreprinderi și stat sunt greu de distins. Și unele guverne cu care Statele Unite lucrează îndeaproape sunt, în cel mai bun caz, ambivalente în ceea ce privește eliminarea corupției și, în cel mai rău caz, corupția. Lista celor expuși de documentele Pandora include lideri din Ucraina, Chile și Iordania, parteneri americani. Ca și administrațiile anterioare, și administrația Biden trebuie să facă alegeri incomode între etică și interesul personal atunci când vine vorba de probleme legate de drepturile omului.
Lupta pentru combaterea corupției poate deveni dramatică și vizibilă – implicând arestări, sancțiuni, confiscări de active, refuzuri de vize și anchete din surse deschise pentru identificarea bunurilor furate. De fapt, este adesea de lungă durată, în special în administrație și politică, pentru că implică elaborarea de standarde și legi împotriva spălării banilor, stabilirea înregistrării corporative, cultivarea cooperării juridice. Iar acestea pot dura ani.
Biden continuă să se confrunte cu o acuzații de corupție din partea președintelui și a fiului său Hunter. Se va confrunta cu critici din interiorul propriului partid. Așa cum a scris Zephyr Teachout, profesor de drept și om politic din aripa progresistă a Partidului Democrat: ”Biden are o mare problemă de corupție și îl face un candidat slab. Știu că pare o nebunie, dar mulți dintre alegătorii de care avem nevoie – independenți și oameni care ar putea rămâne acasă – se vor uita la Biden și Trump și vor spune: „Toți sunt murdari”. Se pare că „Clasa Mijlocie” Joe (Biden- n.r.) a perfecționat arta de a lua contribuții mari, reprezentându-și apoi donatorii corporativi îndetrimentul americanilor din clasa mijlocie și muncitoare. Transformarea contribuțiilor campaniei în favoruri legislative și poziții politice nu este „moderată”. Este genul de politici tranzacționale pe care americanii au ajuns să le urască”.
Acest articol a fost scris în timpul campaniei primare a democraților, dar subliniază un punct cheie: pentru Biden, asumarea corupției va fi o modalitate de a demonstra că vrea să abordeze problema banilor și modul în care aceasta influențează politica și dinamica puterii. Din punct de vedere istoric, la urma urmei, statul său natal Delaware este unul dintre statele cheie din SUA care a funcționat ca gazdă pentru firmele fantomă.
Deoparte de aceste obstacole, urgența și importanța abordării corupției fac din aceasta o problemă foarte convingătoare pentru administrație. Nu este doar o problemă de politică externă, ci mai degrabă o chestiune care leagă sferele interne și globale. Sarah Chayes de la Carnegie Endowment for International Peace, una dintre cele mai puternice voci pe această temă, își fundamentează opiniile despre corupție nu doar în politici, ci și în guvernare și moralitate. Ea vede „o divergență între ceea ce americanii obișnuiți obișnuiți înțeleg a fi corupție și un fel de ignoranță de elită”, a spus ea pentru NPR . Și când a scris despre corupția care a ajutat la subminarea guvernului din Afganistan, ea a pus întrebarea: „Ce a înflorit în ceasul nostru? … Un sistem guvernamental în care miliardarii ajung să scrie regulile. Este asta democrația americană?”
Aceasta este o definiție mai largă a corupției și probabil una mai importantă pe termen lung: o critică a puterii și justiției la fel de mult ca o chestiune de bani și plăți, la care rezonează întreaga scenă politică americană.
Există senzația că sistemul este fix, că jocul este trucat, astfel încât majoritatea dintre noi nu putem câștiga. Iar documentele Pandora par să o confirme.
