Acasă Info Local Vremea rea a afectat și Ilfovul

Vremea rea a afectat și Ilfovul

DISTRIBUIȚI

IGSU: au fost înregistrate efecte de vreme rea în 37 localități din 17 județe

În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost emise 14 atenționări și avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse torențiale, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanți și viituri rapide pe râurile mici.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 37 localități din 17 județe (AB, AG, BV, BN, BH, CS, CL, GR, HD, HR, IL, IF, MS, NT, SB, TM și VL).

În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 12 locuințe, 60 de curți și 46 de beciuri/subsoluri. Totodată, din cauza vântului puternic, 5 acoperișuri s-au desprins, iar 6 copaci au căzut pe carosabil sau pe linii electrice. În urma acestor evenimente au fost avariate 3 autoturisme.

Județele cele mai afectate de precipitațiile abundente și de vântul puternic au fost Caraș-Severin, Hunedoara și Vâlcea, unde colegii noștri au intervenit la nivelul a 16 localități.

Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecție de către cetățeni, în contextul emiterii avertizărilor meteorologice/hidrologice imediate, au fost emise mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT.

La acest moment, nu sunt în desfășurare intervenții pentru înlăturarea efectelor inundațiilor.

Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Având în vedere că, până mâine la ora 10.00, se află în vigoare o avertizare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite. De asemenea, evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este permanent monitorizată la nivelul IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în județele afectate a forțelor și mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situații de urgență. Foto: IGSU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here