Acasă Anchete WhatsApp, folosit pentru atacarea unor politicieni cu Pegasus

WhatsApp, folosit pentru atacarea unor politicieni cu Pegasus

DISTRIBUIȚI

Şeful WhatsApp a intervenit în scandalul spionajului cu software-ul israelian Pegasus şi a spus că acelaşi software a fost folosit pentru a sparge şi conturile de WhatsApp ale mai multor politicieni.

După ce o investigaţie recentă a scos la iveală operaţiuni ample de spionaj cibernetic, desfăşurate împotriva unor politicieni, jurnalişti ori militanţi pentru apărarea libertăţilor civile, WhatsApp intervine şi acuză, din nou, compania israeliană NSO Group, producătorul software-ului Pegasus.

După investigaţia care vorbea de un atac în masă, care a vizat în jur de 50.000 de telefoane, cei de la NSO Group s-au apărat spunând că cifra este exagerată şi că felul în care este folosit software-ul pe care-l vinde este doar responsabilitatea clienţilor, transmite Nwes.ro.

Şeful WhatsApp, Will Cathcart, a ieşit cu o declaraţie, după ce NSO Group a negat acuzaţiile, spunând că, într-adevăr, mai mulţi politicienii au fost vizaţi şi prin intermediul celei mai populare aplicaţii de comunicare.

Aceştia ar fi fost printre ţintele unui atac mai amplu, din 2019, când software-ul Pegasus a fost folosit pentru spargerea a aproximativ 1.400 de conturi de WhatsApp.

De altfel, WhatsApp a dat atunci în judecată compania israeliană NSO Group, pentru că a înlesnit atacurile, prin vânzarea software-ului Pegasus unor regimuri autoritare, care l-au folosit pentru spionarea criticilor.

Cathcart mai spune că, în lumina celor 1.400 de conturi de WhatsApp vizate, este posibil ca cifra de 50.000 de telefoane implicate în ampla campanie de spionaj ieşită recent la lumină, să fie aproape de adevăr.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here