Acasă Info Local Zeci de basculante descărcă deșeuri în apropiere de casele locuitorilor din Clinceni

Zeci de basculante descărcă deșeuri în apropiere de casele locuitorilor din Clinceni

DISTRIBUIȚI
sursa foto: G4Media.ro

La câteva sute de metri de casele locuitorilor din Clinceni, pe strada Gladiolelor nr 3, îşi are sediul firma ECOGRAM PRODUCTIE SERE SRL. Aici, pe o suprafaţă de câteva hectare, în fiecare oră vin zeci de basculante pentru a descărca deșeuri: moloz, deşeuri menajere, rigips şi plastic. Toate sunt deversate de jur împrejurul unei bălţi al cărei luciu devine din ce în ce mai mic de la o zi la alta, scrie G4Media.

Mulţi dintre locuitorii comunei se plâng că pe lângă mizeria şi mirosurile greu de suportat, se tem ca pânza freatică să nu fie afectată. Drept pentru care mulţi nici nu mai folosesc apa din puţuri şi fântâni care până nu de mult, spun ei, era potabilă.

„Nu mai putem trăi în comună pentru că este focar de infecţie. Se bagă zilnic 50-60 şi chiar şi 100 de maşini pline cu gunoi manajer. Poliţia din comună mi-a spus că dacă fac sesizare la 112 mă amendează tot pe mine. Sunt cu toţii în legătură. Cam de un an şi jumătate aici se aduc gunoaie menajere şi nimeni nu ia nicio măsură. Autorităţile nu vor să vină. Patronii mă aleargă cu maşinile pe câmp. Astăzi a venit Garda de Mediu. După ce inspectorii au plecat, au început maşinile să vină din nou. Nu ştiu ce am mai putea face noi”, a declarat pentru G4Media.ro Florin Glavă, un locuitor care a semnalat în repetate rânduri neregulile care se întâmplă după gardul depozitului de „moloz”.

„Am demarat un control, am fost la fața locului în urmă și am cerut documentele. Luni vom încheia nota de constatare. În mod clar vom aplica sancțiuni, am văzut la fața locului că sunt depozitate deșeuri neconforme din construcții, deșeuri amestecate. Mai trebuie să facem încadrarea faptelor. În plus, materialele ușoare sunt luate de vânt și duce pe balta improvizată din apropiere, o baltă formată în urma unor lucrări mai vechi”, a declarat pentru G4Media.ro, Brânduşa Orăşanu, inspector Garda de Mediu Ilfov.

În ciuda probelor evidente care constau în movilele de gunoaie vizibile de la câteva sute de metri, administratorul firmei a declarat pentru TVR că nu este încălcată nicio normă de mediu. „Nu se arunca niciun gunoi menajer. Totul este moloz. Moloz înseamna pământ, betoane, cărămizi. Asta înseamna. E depozit. Am autorizaţii. Am tot ceea ce înseamna descărcări. Bonuri şi aşa mai departe. Am autorizaţii de la mediu”, spune Alina Maria Marin.

Administratorul este însă contrazisă chiar de către autorităţile locale despre care locuitorii din zonă spun că nici acestea nu ar fi străine de tolerarea situaţiei. „Am fost acolo însa când am ajuns s-a oprit toata lucrarea. Nu se mai varsa nimic. Maşinile erau trase pe dreapta. Seara, noaptea si in weekend se cară foarte mult. Şi noi am vazut deseuri menajere”, a declarat pentru TVR Ion Simion, viceprimarul comunei Clinceni.

După ce la faţa locului au fost inspectorii Gărzii de Mediu Ilfov, locuitorii care ne-au semnalat neregulile au filmat cum patronii încercat să ascundă urmele. Au adus vole şi buldozere cu ajutorul cărora puneau pământ peste stratul gros de deşeuri.