Acasă Cultura Ziua Europeană a Limbilor, marcată la București

Ziua Europeană a Limbilor, marcată la București

DISTRIBUIȚI

Institutul Cultural Român organizează sâmbătă, 23 septembrie 2023, expoziția de carte „Literatura română tradusă în alte limbi”, mini-recitalul etnografului și acordeonistului Shaun Williams, prezentarea „15 ani de cursuri de limba română pentru străini la ICR“ și lecțiile demonstrative de limba română alcătuiesc un program care se va încheia cu o degustare și prezentare de vinuri românești cu Sergiu Nedelea, unul dintre cei mai cunoscuți somelieri români.

Ca temă pentru ediția din acest an a Zilei Europene a Limbilor, EUNIC România a ales ”Egalitatea în Educație”, organizând un program special dedicat acestei zile, pentru a sublinia importanța învățării limbilor străine nu doar la școală, ci de-a lungul întregii vieți.

Instituită în anul 2001 de Consiliul Europei, la inițiativa UE, Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită anual în data de 26 septembrie, fiind dedicată diversităţii culturale şi lingvistice.

ICR promovează limba române atât în țară, cât și în străinătate, prin cursuri pentru străini și pentru copiii din comunitățile de români, iar la București au loc cursuri de limba română pentru străini, ateliere de gramatică, de conversație, ore demonstrative.

ICR susține și cursurile de limbă română de la Tokyo University of Foreign Studies (TUFS) și pe cele pentru copii de la liceul Amlieh din Beirut. ICR și Universitatea Babeș-Bolyai au statut de membri cu drepturi depline în Asociația Testatorilor de Limbi din Europa. După o pauză de trei ani, în 2023 ICR a reluat organizarea Școlii de vară de la Brașov – Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească pentru străini. La ediția din acest an au participat 22 de cursanți din Argentina, Brazilia, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Slovenia, SUA și Ucraina.

2 COMENTARII

  1. […] Institutul Cultural Român organizează sâmbătă, 23 septembrie 2023, expoziția de carte „Literatura română tradusă în alte limbi”, mini-recitalul etnografului și acordeonistului Shaun Williams, prezentarea „15 ani de cursuri de limba română pentru străini la ICR“ și lecțiile demonstrative de limba română alcătuiesc un program care se va încheia cu o degustare și prezentare de vinuri […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here