De Ziua Națională a României, Maratonul 1 Decembrie, aflat la ediția a XIV-a, va aduna în parcul Alexandru Ioan Cuza din București peste 850 de alergători, din țară și din afara țării.
Alergători amatori, dar și sportivi de performanță, din toată România, Republica Moldova, Ucraina, Austria, Germania, Japonia,si alte cateva tari vor lua startul la următoarele probe: Maraton (42,2 km – start la 9:00), Semimaraton (21,1 km – start la 9:00), Cursa 11,1 km (start la 11:00), Cursa Fotoliilor Rulante (3,2 km – start la 12:10) Cursa Cetățenilor Sectorului 3 Cursa Adolescenților (3,95 km – start la 12:15). In memoria celui care a fost Ilie Rosu, initiatorul evenimentul in anul 2011, cursa de maraton din cadrul competitiei de anul acesta va purta numele ,,Maraton – Ilie Rosu’’. Alergatorul cu steaguri – Ilie Rosu – ducea un mesaj pentru Romania in toate cursele la care a alergat. La editia din 2023 a Maraton 1 Decembrie, Ilie Rosu a alergat al 292-lea maraton, unul dintre ultimele lui maratoane, la majoritatea purtand cu mandrie steagul Romaniei.
Pasiunea pentru alergare, tradiția de a sărbători împreună Ziua României și dorința de a face bine vor aduna în parcul Alexandru Ioan Cuza din capitală peste 850 de participanți, unii dintre ei sportivi de performanță, altii sportivi amatori si paralimpici. În eveniment este inclusă și o cursă dedicată persoanelor cu dizabilități locomotorii. De 1 Decembrie, organizatorii s-au asigurat că participanții se vor bucura, la finalul curselor, de tradiționalele sarmale, cozonacii românești și dulciurile emblematice, binecunoscute românilor.
Competiția “Maraton 1 Decembrie’’ ajunsă deja la ediția a XIV-a este organizată de Asociaţia Clubul Sportiv Elite Running în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 al Municipiului București.
Evenimentul își propune promovarea alergării în aer liber și a unui stil de viaţa sănătos precum și inducerea sentimentelor patriotice legate de sărbătorirea Zilei Naționale a României la 1 Decembrie. De la prima ediție, organizatorii şi-au propus să transforme această competiție în modul alergătorilor de a celebra anual Ziua Națională, uniți printr-o pasiune comună.
[…] De Ziua Națională a României, Maratonul 1 Decembrie, aflat la ediția a XIV-a, va aduna în parcul Alexandru Ioan Cuza din București peste 850 de alergători, din țară și din afara țării. Alergători amatori, dar și sportivi de performanță, din toată România, Republica Moldova, Ucraina, Austria, Germania, Japonia,si alte cateva tari vor lua startul la […] Citeste mai mult […]