Acasă Cultura 100 de ani de la nașterea Reginei Ana

100 de ani de la nașterea Reginei Ana

DISTRIBUIȚI

 Începând cu data de 24 iulie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Reginei Ana.

Reversul monedei prezintă portretul și monograma Reginei Ana și inscripțiile ,,REGINA ANA” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Aversul monedei prezintă castelul Săvârșin, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Reginei Ana au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.

 

2 COMENTARII

  1. […]  Începând cu data de 24 iulie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Reginei Ana. Reversul monedei prezintă portretul și monograma Reginei Ana și inscripțiile ,,REGINA ANA” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”. Aversul monedei prezintă castelul Săvârșin, inscripția […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here