Ilie Ionescu, trimis în judecată sub control judiciar
Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Ilie Ionescu, la data faptelor și în prezent viceprimar cu atribuții de primar al comunei Jilava, județul Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și în stare de libertate a inculpatului Florian Cătălin Tancu, om de afaceri, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În perioada 2012 – 2013, inculpatul Ionescu Ilie, având funcția de viceprimar cu atribuții de primar al comunei Jilava, județul Ilfov, l-a contactat pe inculpatul Tancu Florian – Cătălin căruia i-a propus să efectueze diverse lucrări de întreținere pe raza localității, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord. Ulterior, în vederea evitării organizării de licitații, cei doi au convenit încheierea unor contracte privind iluminatul public care să nu depășească limita sumei de 15.000 euro. Tot la solicitarea inculpatului Ionescu Ilie s-a mai stabilit ca, pentru fiecare contract încredințat, acesta să primească de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 15.000 lei.
Astfel, în perioada 2012 -2013, inculpatul Ionescu Ilie a primit de la omul de afaceri, în tranșe, direct și indirect, suma totală de 88.000 lei, acesta din urmă fiind nevoit să supraevalueze prețurile fiecărui contract până la limita de 15.000 euro (limita maximă) pentru a putea acoperi mita.
Primăria Comunei Jilava a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 272.525 lei. În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunere de a se menține măsurile preventivă și asiguratorie dispusă în cauză. – foto – Jurnal de Ilfov