Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub coordonarea DIICOT, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, într-un dosar penal in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj și abuz în serviciu.
În fapt, de la finele anului 2020 și până în prezent a fost documentată activitatea unui grup infracțional organizat ai cărui membri s-ar fi specializat în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, constând în recuperarea unor sume de bani de la diversi agenti economici, până la valoarea de 500.000 de euro, prin utilizarea de amenințări si violențe. Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT.