Comandantul aeronavei, mort înainte de prăbușire – copilotul, în stare de dezorientare spațială
România comemorează, la 31 martie 2015, 20 de ani de la tragicul accident aviatic de la Baloteşti.
La 31 martie 1995 avea loc cel mai grav accident aviatic din istoria ţării noastre. Aeronava Airbus A310 YR-LLC, care decolase în jurul orei 9.10 de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Bruxelles, s-a prăbuşit la scurt timp, în zona localităţii Baloteşti. Au trebuit să treacă 19 ani de la tragedie ca anchetatorii să facă public raportul şi să dezvăluie cauzele accidentului. Raportul susţinea că a existat o problemă tehnică a aeronavei şi că ”Ionel Stoi, copilotul, îl întreabă pe comandantul Ilie Bătănoiu: «Ce-ai, mă?». Deja, în acel moment, gradul de reducere a motorului era în creştere. După şase secunde, pe bandă (n.r. – banda aflată în cutia neagră VCR) se aude un zgomot care, după numerose ascultări şi expertizări, a fost apreciat ca fiind un horcăit”. De asemenea, în raport se mai arată că, ”la un moment dat, comandantul Bătănoiu a devenit – dintr-o cauză medicală necunoscută – indisponibil fizic de executarea manevrelor de pilotaj”.
La 20 de ani de la accident, un fost director al TAROM a dezvăluit ce a însemnat, de fapt, termenul ”indisponibil fizic”. ”Nefericitul eveniment a avut loc din cauza unei succesiuni de situații neprevăzute, conform raportului. Aeronava se pare că a avut o defecţiune, comandantul a decedat, iar copilotul a intrat într-o aşa-zisă dezorientare spaţială. Afară ningea, nu a văzut în ce poziţie se afla avionul, care într-adevăr avea o defecţiune, dar era cunoscută şi nu îl impedica să zboare. Se putea remedia ulterior. Toate avioanele au astfel de defecte”, a declarat directorul tehnic din acea perioadă al TAROM, Dan Vulcan.
În aeronava prăbuşită la Balotești se aflau 11 membri ai echipajului și 49 de pasageri, dintre care majoritatea de origine belgiană. Din punct de vedere tehnic, aparatul nu înregistrase niciodată probleme importante, funcţionând în parametri normali, fără să necesite intervenţii majore la reviziile efectuate. 60 de persoane au decedat în urma tragediei de la Baloteşti. – PROMPT MEDIA, sursa: www.ziarulring.ro