Acasă Politic 20 de firme din domeniu TIC, prezente la exercițiul militar ”Cetatea 2023”

20 de firme din domeniu TIC, prezente la exercițiul militar ”Cetatea 2023”

DISTRIBUIȚI

În perioada 2-19 octombrie, structurile cu responsabilități în domeniul Comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică din Armata României și-au testat capabilitățile și interoperabilitatea sistemelor și serviciilor de comunicații și tehnologia informației, într-un mediu de lucru internațional, concomitent cu contracararea efectelor unor acțiuni în spațiul cibernetic, în cadrul unui exercițiu tehnic de specialitate „Cetatea 2023”, informează MApN.

Specialiștii români din instituțiile sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională s-au antrenat împreună cu militari din Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Republica Moldova, Polonia și SUA. Conducătorii Exercițiului „Cetatea 2023”.

Exercițiul, cel mai mare din acest domeniu, se desfășoară anual, în mai multe locuri din România. Ediția din acest an a cuprins și două evenimente speciale, „Zilele Industriei” și „Ziua Distinșilor Vizitatori”, care au avut loc la sediul Bazei 48 Comunicații și tehnologia informației din București. În cadrul acestor evenimente, 20 de societăți comerciale, specializate în producția de tehnică de comunicații și tehnologia informației, au prezentat echipamente de interes din domeniu și au oferit militarilor oportunitatea de a observa care este potențialul pieței de profil.

Misiunile și sarcinile specifice care le revin structurilor din domeniul Comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică din Armata României vizează întărirea capacității de acțiune la toate nivelurile, asigurarea protecției și rezilienței infrastructurii cibernetice militare, precum și managementul incidentelor de securitate cibernetică.

Armata României își concentrează eforturile strategice pentru consolidarea capacității de apărare la nivel național și în cadru Aliat, în vederea descurajării și combaterii în mod eficient a tuturor tipurilor de amenințări clasice, asimetrice, de tip hibrid sau de altă natură prin dotarea structurii de forțe cu tehnică și echipamente militare performante, compatibile și interoperabile cu cele existente în armatele celorlalte state membre NATO și UE, care să asigure atât îndeplinirea misiunilor de descurajare și apărare, cât și viabilitatea acestora pe durata următoarelor decade, prin nivelul de eficiență și dezvoltare tehnologică.

1 COMENTARIU

  1. […] În perioada 2-19 octombrie, structurile cu responsabilități în domeniul Comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică din Armata României și-au testat capabilitățile și interoperabilitatea sistemelor și serviciilor de comunicații și tehnologia informației, într-un mediu de lucru internațional, concomitent cu contracararea efectelor unor acțiuni în spațiul cibernetic, în cadrul unui exercițiu tehnic de specialitate „Cetatea 2023”, informează […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here