Acasă Politic 25 septembrie data congresului PNL

25 septembrie data congresului PNL

Între 1 iunie și 15 iulie vor avea loc adunările generale ale organizațiilor locale

Conducerea PNL a stabilit marți în ședința Biroului Executiv ca data congresului partidului să fie 25 septembrie.

Președintele Ludovic Orban a propus data, iar liderii partidului au aprobat-o prin vot.

De asemenea, Orban a propus ca la congres să participe 5.000 de delegați, aceștia urmând să voteze noua echipă de conducere a partidului.

Până acum, doar Ludovic Orban și-a anunțat public candidatura pentru încă un madat în fruntea partidului.

Premierul Florin Cîțu nu a confirmat oficial dacă va candida, dar a spus că va intra în cursă pentru o poziție superioară celei de vicepreședinte – adică președinte sau prim-vicepreședinte.

Orban: ”Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naționale”, a anunțat Ludovic Orban, după ședința Biroului Executiv al PNL.

Potrivit acestuia, între 1 iunie și 15 iulie vor avea loc adunările generale ale organizațiilor locale, în perioada 1 iulie – 10 august vor fi organizate conferințele județene de alegeri, iar între 10 august și 25 septembrie va fi perioadă de 45 de zile pentru campania pentru congres.