Acasă Educatie Raport UNICEF/UIT: Două treimi dintre copiii de vârstă școlară din lume nu...

Raport UNICEF/UIT: Două treimi dintre copiii de vârstă școlară din lume nu au acces la internet acasă

DISTRIBUIȚI

Două treimi dintre copiii cu vârste școlare din lume, adică 1,3 miliarde de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 17 ani, nu au conexiune la Internet acasă, potrivit unui nou raport comun al UNICEF și al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT).

Raportul ”Câți copii și tineri au acces la Internet acasă?” constată o lipsă similară a accesului în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, 759 de milioane (63%) neavând conexiune la domiciliu.

Astfel, UNICEF și UIT lansează un apel la investiții urgente care să vizeze eliminarea decalajului digital ce împiedică, în prezent, copiii și tinerii să acceseze prin Internet oportunități digitale de învățare.

”Faptul că atât de mulți copii și tineri nu au Internet acasă reprezintă mai mult decât un decalaj digital – este o falie digitală”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF. ”Lipsa de conectivitate nu limitează doar capacitatea copiilor și tinerilor de a se conecta online. Îi împiedică să concureze în economia modernă. Îi izolează de lume. Iar în cazul închiderii școlilor, ca în situația cu care se confruntă în prezent milioane de persoane din cauza COVID-19, le îngreunează accesul la educație. Spus mai direct, lipsa accesului la Internet îi va costa viitorul pe cei din următoarea generație”, a mai spus acesta.

Aproape un sfert de miliard de elevi din întreaga lume sunt încă afectați de închiderea școlilor din cauza COVID-19, sute de milioane de elevi se bazează pe învățarea virtuală. Pentru cei care nu au acces la Internet, educația poate fi inaccesibilă. Chiar și înainte de pandemie, un număr tot mai mare de tineri aveau nevoie să deprindă competențe fundamentale, transferabile, digitale, specifice unor locuri de muncă și antreprenoriale pentru a concura în economia secolului XXI.

Decalajul digital perpetuează inegalitățile care deja creează diviziuni între țări și comunități, arată raportul. Copiii și tinerii din cele mai sărace gospodării, din statele rurale și cu venituri mai mici, rămân și mai mult în urma colegilor lor și au foarte puține șanse de a recupera.

La nivel global, 58% dintre copiii de vârstă școlară din cele mai bogate gospodării au conexiune la Internet acasă, comparativ cu doar 16% dintre copiii din cele mai sărace gospodării. Aceleași disparități există și la nivelul veniturilor țărilor respective. Mai puțin de unu din 20 de copii de vârstă școlară din țările cu venituri mici are conexiune la Internet acasă, comparativ cu aproape nouă din 10 din țările cu venituri mari.

”Conectarea populațiilor rurale rămâne o provocare formidabilă”, a declarat secretarul general al UIT, Houlin Zhao. ”Așa cum se arată în documentul Measuring digital development: Facts and figures 2020 (Măsurarea dezvoltării digitale: Date și cifre 2020), părți mari din zonele rurale nu sunt acoperite de rețea mobilă cu bandă largă și mai puține gospodării rurale au acces la Internet. Decalajul dintre țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește adoptarea Internetului cu bandă largă mobilă și utilizarea Internetului este deosebit de mare, ceea ce face ca aproape 1,3 miliarde de copii cu vârste școlare, în mare parte din țările cu venituri mici și din regiunile rurale, să se confrunte cu riscul de a rata oportunități educaționale, deoarece nu au acces la Internet acasă”.

Există, de asemenea, disparități geografice în interiorul țărilor și între regiuni. La nivel global, aproximativ 60% dintre copiii de vârstă școlară din zonele urbane nu au acces la Internet acasă, comparativ cu aproximativ trei sferturi dintre copiii de vârstă școlară din gospodăriile rurale. Copiii de vârstă școlară din Africa subsahariană și Asia de Sud sunt cei mai afectați, aproximativ nouă din 10 copii neavând conexiune la Internet.

Deși cifrele din raportul UNICEF-UIT prezintă o imagine alarmantă, situația este probabil mai gravă din cauza mai multor factori concertați, cum ar fi accesibilitatea, siguranța și competențele digitale insuficient dezvoltate. Conform celor mai recente date UIT, abilitățile digitale scăzute rămân o barieră în calea participării semnificative la societatea digitală, iar accesul la telefonia mobilă și Internet este, în continuare, prea scump pentru mulți locuitori ai țărilor în curs de dezvoltare, ca urmare a unor mari disparități la nivelul puterii de cumpărare.

Chiar și atunci când copiii au conexiune acasă, este posibil să nu aibă acces la aceasta din cauza unor factori precum presiunea de a face treabă în casă sau de a lucra, lipsa de dispozitive suficiente în gospodării, faptul că fetelor le este permis accesul la Internet într-o măsură mai mică sau deloc sau lipsa de înțelegere privind accesarea oportunităților online, atrag atenția experții UNICEF. Există, de asemenea, probleme legate de siguranța online, deoarece părinții pot fi inadecvat pregătiți pentru a-i ajuta pe copii să rămână în siguranță.

Anul trecut, UNICEF și UIT au lansat Giga, o inițiativă globală de conectare a fiecărei școli și a comunității din jurul acesteia la Internet. Prin colaborare cu guvernele, în cadrul proiectului Giga s-au cartografiat, până în prezent, peste 800.000 de școli din 30 de țări. Pornind de la aceste date, Giga colaborează cu guvernele, industria, sectorul civil și partenerii din sectorul privat pentru a promova necesitatea investițiilor în proiecte cu finanțare mixtă (publică și privată) în vederea construcției de infrastructură de conectivitate necesară pentru a implementa soluții digitale de învățare și alte servicii. – sursa: Edupedu.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here