Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a cerut oficial Direcției Generale pentru Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie din cadrul Comisiei Europene intensificarea supravegherii online în contextul turului II al prezidențialelor din România. Campania electorală din primul tur a fost marcată de un val de manipulare digitală, dezinformare și atacuri cibernetice.
Solicitarea vibne ca urmare a faptului că autoritățile naționale au identificat, pe parcursul întregii campanii și în special în ziua votului din 4 mai, o serie de probleme, printre care:
– rețele coordonate de conturi false și comportamente neautentice pe platformele principale (TikTok, Facebook, Instagram), caracterizate prin creșteri artificiale de interacțiuni și promovare plătită;
– site-uri de tip ”Doppelganger” care simulau instituții oficiale și publicau conținut creat prin inteligență artificială pentru a dezinforma alegătorii;
– răspândirea teoriilor conspirației despre candidați, integritatea procesului electoral și presupuse amenințări externe;
– utilizarea unor metode distincte de promovare a conținutului adaptate fiecărei platforme de către diferiți candidați;
– indicii de ingerință străină, inclusiv comentarii în limba rusă și activități suspecte provenind din zone cunoscute pentru ”ferme de conținut”;
– variații anormale în interacțiunile online, indicând posibile manipulări ale algoritmilo;
– atacuri cibernetice de tip DDoS împotriva website-urilor guvernamentale și ale candidaților, pentru care gruparea pro-rusă NoName057 și-a asumat responsabilitatea.
Ștefănuță face un apel ferm la platformele digitale pentru a coopera transparent și eficient cu instituțiile române responsabile de integritatea procesului electoral – inclusiv AEP, ANCOM și DNSC.