În zilele libere, structurile operative ale MAI au gestionat peste 140 de evenimente și manifestări publice desfășurate în țară, au asigurat ordinea publică în preajma celor peste 16.400 de lăcașuri de cult unde s-au oficiat slujbe religioase de Rusalii și au vegheat asupra menținerii unui climat ridicat de siguranță publică pe litoral, în stațiunile turistice de la munte și din alte regiuni ale țării.
Din dispoziția ministrului de Interne, începând de vineri peste 54.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră au fost mobilizați, aceștia desfășurând acțiuni preventive, prin prezență în stradă și descurajare a comiterii de infracțiuni. Dintre aceștia, peste 25.000 sunt polițiști, cei mai mulți din structurile de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale.
Pe litoral, dar și în majoritatea stațiunilor turistice din țară s-a înregistrat un număr foarte mare de turiști, ceea ce a impus o prezență activă în teren a structurilor de asigurare a ordinii publice, până în prezent nefiind înregistrate evenimente deosebite în planul siguranței publice.
Peste jumătate de milion de persoane și 150.000 de autovehicule au tranzitat punctele de trecere a frontierei, ceea ce a impus dispunerea unor măsuri punctuale de creștere a capacității de tranzit la frontiere. Aproape 2.500 de polițiști de frontieră au lucrat pentru fluența circulației persoanelor și autovehiculelor prin frontiera românească.
În misiunile punctuale impuse de organizarea celui de-al doilea tur de alegeri în două localități din județele Buzău și Timiș, nu s-au înregistrat probleme de ordine publică, procesul electoral desfășurându-se normal.
Duminică, la întoarcerea turiștilor din minivacanță au fost plecați în diverse zone ale țării sau în străinătate, două elicoptere ale MAI asigurând suportul aerian pentru structurile de poliție rutieră. În această perioadă elicopterele MAI au desfășurat patru misiuni împreună cu Poliția Română și alte 13 de la reluarea zborurilor aero-medicale SMURD. Toate misiunile din această perioadă au avut o importantă componentă de prevenire, descurajare a comiterii de infracțiuni și de informare a cetățenilor, obiectivul de creștere a nivelului de siguranță publică fiind atins.