Acasă Social A  doua prelungire

A  doua prelungire

DISTRIBUIȚI

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat prelungirea, până în data de 10 apilie, a perioadei în care autoritățile locale din comunităţile afectate de sărăcie şi cu un număr mare de cazuri sociale pot depune cereri de finanțare pentru înființarea centrelor de zi pentru copii.

Anunțul a fost făcut în cadrul dezbaterii ”Educaţia ca soluţie pentru reducerea abandonului şcolar”, organizată de Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor şi Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

În decembrie 2022, ministerul prelungise acest termen până la 9 februarie a.c., însă, potrivit afirmațiilor Gabrielei Firea, ”am primit semnale din teritoriu că, având în vedere că această perioadă a inclus şi sărbătorile de iarnă, nu a fost timpul fizic pentru realizarea studiilor de fezabilitate”.

Ministrul a amintit că fondurile pentru construirea celor 150 de centre de zi sunt din PNRR.

”Am reuşit nu doar să elaborăm, ci să fie şi adoptată în Guvernul României Legea privind riscul de separare al copiilor vulnerabili de către părinţi. (…) Vom reuşi să obţinem 50 de milioane de euro fonduri din PNRR pentru construirea a 150 de centre de zi în comunităţile cele mai afectate de sărăcie din ţara noastră şi de cazuri sociale. Aceste centre de zi vor fi construite de primării – individual sau de către primării împreună cu asociaţii, organizaţii de profil care au licenţiere în domeniul social. În acest moment doar în trei din zece oraşe există centre de zi pentru copii provenind din familii cu probleme sociale şi pentru mame adolescente, separat de locuinţele protejate care sunt pentru victimele violenţei domestice şi doar într-o comună din zece există un astfel de centru. Nevoia este imensă”, a afirmat Firea.

În cadrul aceleiași dezbateri, ministrul a vorbit și despre înființarea bazei de date online cu toţi copiii aflați în situaţii de vulnerabilitate (abuz, risc de abandon, neglijare, sărăcie extremă, inclusiv cei 47.000 de copii aflați în grija statului) – Observatorul Naţional al Copiilor – care va putea fi accesată de DGASPC-urile județene.

La începutul lunii februarie, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a început distribuirea echipamentelor informatice (250 de computere performante, 50 de imprimante multifuncționale și 5.000 de tablete) cu ajutorul cărora asistenții sociali vor introduce în Sistemul Informatic Național – SINA date despre copiii din România, astfel încât va fi creată baza de date online cu copii în situații de risc.

SINA va înlocui actualele baze de date și arhive electronice folosite de ANPDCA.

3 COMENTARII

  1. […] Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat prelungirea, până în data de 10 apilie, a perioadei în care autoritățile locale din comunităţile afectate de sărăcie şi cu un număr mare de cazuri sociale pot depune cereri de finanțare pentru înființarea centrelor de zi pentru copii. Anunțul a fost făcut în cadrul dezbaterii ”Educaţia ca soluţie pentru […] Citeste mai mult […]

  2. […] Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat prelungirea, până în data de 10 apilie, a perioadei în care autoritățile locale din comunităţile afectate de sărăcie şi cu un număr mare de cazuri sociale pot depune cereri de finanțare pentru înființarea centrelor de zi pentru copii. Anunțul a fost făcut în cadrul dezbaterii ”Educaţia ca soluţie pentru […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here