Acasă Economie A fost publicat prpiectul de OUG privind măsurile fiscal-bugetare pentru 2021

A fost publicat prpiectul de OUG privind măsurile fiscal-bugetare pentru 2021

DISTRIBUIȚI

Ministerul Finanțelor a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede manținerea punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021, neacordarea voucherelor de vacanță, eliminarea unor sporuri și tarifele de transport reduse cu 50% pentru studenți.

În anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, arată expuerea de motive a proiectului.

În anul 2021, autoritățile și instituțiile publice nu acordă vouchere de vacanță.

Actul normativ stabilește abrogarea prevederilor legale prin care a fost instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.

Articolul de lege care acorda studenților gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a va fi abrogat

Studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval. Articolul de lege care acorda gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a va fi abrogat.

Abrogarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.

Se propune prorogarea până la 1 aprilie 2022 a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu şi lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice,

ținând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,

luând în considerare Recomandarea Consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situației de deficit public excesiv din România, potrivit căreia România trebuie să pună în aplicare în mod riguros măsurile necesare pentru corectarea deficitului excesiv,

având în vedere necesitatea creării unui spațiu fiscal pentru alocarea de sume pentru susținerea investițiilor publice majore și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, într-o manieră eficientă, profesionistă și transparentă, cu efect multiplicator şi aport direct la formarea brută de capital fix,

luând în considerare faptul că deficitul bugetar al României are o natură structurală indusă de reduceri de taxe și impozite și majorarea unor cheltuieli permanente,

ținând cont de faptul că pentru perioada 2021 – 2023 se impune  o construcţie bugetară responsabilă şi credibilă, evitarea politicilor prociclice, crearea de spațiu fiscal, vital în economii emergente în vremuri cu incertitudini și piețe financiare ușor schimbătoare,

pentru evitarea deteriorării stabilității financiare, a evaluării riscului suveran, a finanțării și dinamicii economiei și pentru susţinerea din partea mediului de afaceri și a partenerilor externi,

având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2021 – 2023, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021,

având în vedere necesitatea păstrării echilibrelor bugetare prin adoptarea de măsuri menite să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare permanente,

ținând cont de necesitatea păstrării echilibrelor bugetare prin adoptarea de măsuri menite să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare permanente, luând în considerare situația companiilor active în sectorul transportului feroviar care se confruntă cu deficiențe în aplicarea planurilor de eficientizare a activității, precum și cu o îmbătrânire a forței de muncă, fenomen care va cauza provocări în a atrage personal specializat nou în următorii ani, când un procent semnificativ din angajații care lucrează acum în sector se vor pensiona, iar pentru a aduce la aceleași standarde pregătirea profesională în domeniul transportului feroviar a personalului calificat este necesar un  interval mai lung de timp, motiv pentru care este imperios necesară prorogarea termenului de aplicare a Legii 195/2020 privind statutul personalului feroviar,

În contextul evoluției pandemiei de COVID-19, ținând cont de condițiile deosebite în care trebuie să se deruleze activitatea didactică pentru studenți sunt necesare măsuri suplimentare de protecție pentru studenți prin acordărea posibilității ca sumele rămase în sold pentru facilitățile de transport destinate utilizării pentru studenți, să poată fi alocate în anii următori pentru acordarea de burse tot pentru studenți, ca măsuri de protecție socială și în sprijinul acestora, avându-se astfel în vedere necesitatea utilizării acestor sume în mod judicios și ținând cont de principiul autonomiei universitare,

întrucât utilizarea acestor sume se va adopta de fiecare universitate în parte, cu aprobarea senatulor universităților din care fac parte și studenții, iar adoptarea acestor măsuri creează o mai mare flexibilitate pentru utilizarea facilităților acordate studenților, doar pentru sumele rămase în sold din anii precedenți, fără a crea un impact bugetar suplimentar,

având în vedere că s-au încheiat contractele de management ale conducătorilor unităților de învățământ preuniversitar și având în vedere iminența organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere, cu consecința încheierii unor noi contracte de management, se impun clarificări privind numărul de zile de concediu la care personalul de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din unitățile conexe are dreptul, prin clarificarea și corelarea cu prevederile ce reglementează numărul de zile de concediu acordat personalului de îndrumare, conducere și control din inspectoratele școlare,

luând în considerare astfel situația extraordinară determinată de cerința obligatorie de creștere a capacității de vaccinare pentru a asigura vaccinarea personalului din cadrul sistemului național de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și consecințele negative pe care le-ar genera nerealizarea acestei cerințe – impactul negativ extrem de puternic asupra participării personalului Ministerului Apărării Naționale la misiunile și operațiile în afara teritoriului statului român asumate prin angajamentele internaționale,

Ținând cont că neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 1% din produsul intern brut în anul 2021, afectând sustenabilitatea finanţelor publice,

luând în considerare că situaţia prezentată întruneşte premisele unei situaţii urgente şi extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit, neadoptarea acestor măsuri, cu celeritate, putând avea consecinţe negative, în sensul că ar genera:

  1. a) un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând sustenabilitatea finanţelor publice,
  2. b) întârzieri în adoptarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, afectând posibilitățile de finanțare a acțiunilor de limitare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,
  3. c) încălcarea principiul securității raporturilor juridice menit să asigure previzibilitatea situațiilor și a raporturilor juridice ce vor izvorî din încheierea noilor contracte de management management ale conducătorilor unităților de învățământ preuniversitar.

Neadoptarea în regim de urgență a modificării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare, poate determina repercusiuni grave, dată fiind necesitatea atingerii imunităţii colective, pentru a permite ca pandemia de COVID-19 să fie sub control şi în cele din urmă, eradicată,

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art.I – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2021, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă vouchere de vacanță.

Art.II – Articolul XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1332 din 31 decembrie 2020, se modifică după cum urmează:

  1. Alineatul (3) se abrogă.
  2. Alineatul (4) va avea următorul cuprins:

”(4) În cazul personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anul 2020 se poate efectua şi pentru serviciile prestate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021 de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenţei dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 şi cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.”

Art.III – Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

La articolul 86 litera c) a alineatului (2) va avea următorul cuprins:

”c) Începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

  1. La articolul 86, alineatele (3) – (8) se abrogă.
  2. Partea introductivă a alineatului (1) al articolului 182 va avea următorul cuprins:

”(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2023, cu excepția:”

Art.IV –  Se abrogă articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 10 august 2020.

Art.V – Articolul 42 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 7 septembrie 2020, se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art. 42 – Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2022.”

ART.VI – Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. Alineatul (2^1) al articolului 123, se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2^1) Prin excepţie de la prevederile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează universităţile ca, pentru creditele bugetare din sold la finanţarea de bază, pentru sumele rămase neconsumate şi reportate din anii precedenţi la obiectivele de investiţii noi, precum şi pentru sumele rămase necheltuite din investiţii finalizate, să le redistribuie pentru obiective de investiţii noi, pentru obiective de investiţii în continuare, precum şi alte cheltuieli de natura investiţiilor. Sumele rămase în sold pentru facilități transport studenți pot fi utilizate în anii următori și pentru acordarea de burse pentru studenți.

  1. La articolul 205, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

”2) Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.”

  1. La articolul 205, alineatul (2^1) se aborgă.
  2. Articolul 269 se modifică și are următorul cuprins:

”Art. 269 –  Personalul de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare, precum și personalul de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din unitățile conexe, beneficiază de concediu de odihnă conform Codului Muncii”.

Art. VII – Art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:

”Art. 3^1 – Unitățile sanitare din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională  pot organiza centre de vaccinare împotriva COVID-19 care funcționează în interiorul acestora sau în unități militare, în condițiile prevăzute în Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, cu modificările și completările ulterioare. Finanţarea centrelor organizate suplimentar peste numărul aprobat prin Strategia de vaccinare împotriva COVID – 19 în România, se asigură de la bugetul de stat prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională”.

Art. VIII – Pentru personalul ministerelor şi instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională trimis în misiune permanentă în străinătate, cheltuielile privind testarea şi, după caz, vaccinarea acestuia pe teritoriul statului unde execută misiunea se suportă din bugetele instituţiilor trimiţătoare.

Art. IX – (1) Normele metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți se modifică corespunzător prin Hotărâre a Guvernului.

(2) Punctele 2 și 3 al articolului VI intră în vigoare la data publicării Hotărârii de Guvern prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 15 martie 2021.

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎȚU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here