Home Economie A fost semnat actul de constituire a Asociației de Transport Metropolitană București

A fost semnat actul de constituire a Asociației de Transport Metropolitană București

SHARE

Petrache 2

Marian Petrache: S-a făcut primul pas spre înființarea juridică a metropolei

Primarul general, Sorin Oprescu, a participat, la 2 septembrie, la prima adunare generală a Asociației de Transport Metropolitană București, alături de președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, edilii din cele 40 de localități ilfovene precum și reprezentanți ai Primăriei Capitalei, ai Consiliului Juțetean Ilfov și ai BERD.

”Creăm astăzi un cadru institutional menit să realizeze un sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, care să promoveze dezvoltarea economică, socială și teritorială, asigurând o cât mai bună calitate a vieții pentru cetățenii noștri. În fond, asta este menirea noastră, a aleșilor locali, să facem o viață mai ușoară și mai bună populației, să poată trăi civilizat. Așa cum e convenit și cu forurile internaționale, conform directivelor europene, obiectivele strategice sunt clare, respectiv accesibilitate, eficiență economică, calitatea mediului urban, îmbunătățirea siguranței și securității transportului public”, a declarat Sorin Oprescu.

La rândul său, Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, a precizat: ”Azi semnăm practic primul pas spre înființarea juridică a metropolei, cu acest serviciu, și  sper că va urma, foarte rapid, următorul proiect important pentru această zonă, și anume gestionarea integrată a deșeurilor. Presiunea pe noi este foarte mare, mai ales pe cei care administrează județul Ilfov, așa că noi suntem direct interesați ca acest proiect să intre în funcțiune cât mai repede. Asta ține numai și numai de noi, așa că mult succes celor care au pornit la drum în rezolvarea acestui proiect”.

În cadrul evenimentului, primarul general al Capitalei, președintele CJ Ilfov și primarii a 39 de localități din județul Ilfov au semnat actul de constituire a Asociației de Transport Metropolitană București (ATMB). Singurul care nu a semnat documentul, desi a fost prezent la eveniment, a fost Stefan Pretorian, edilul comunei Balotesti.

Prezentă la eveniment, Aura Răducu, reprezentanta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a subliniat importanța constituirii acestei asociații. ”Ați făcut un pas extrem de important în domeniul modernizării zonei București – Ilfov. Este o situație normală să avem un transport integrat deoarece Bucureștiul se sufocă, trebuie să se extindă și să se dezvolte, la fel și județul Ilfov. Planul de mobilitate este o planificare strategică pe care vrem să o facem pentru oameni, ținând cont de necesitățile lor”.

ATMB va dezvolta, coordona și aplica în mod unitar și integrat planul de mobilitate durabilă a regiunii București – Ilfov. Planul de mobilitate durabilă își propune realizarea unei planificări strategice pentru oameni și locuri și va avea următoarea viziune de dezvoltare a mobilității pentru perioada 2016 – 2030.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document strategic și un instrument de politică de dezvoltare, folosind un software de simulare a transporturilor, având ca scop rezolvarea nevoilor de mobilitate ale persoanelor și întreprinderilor pentru a îmbunătăți calitatea vieții, contribuind în același timp la atingerea obiectivelor europene privind protecția mediului și eficiența energetică.

Acest proiect va asigura punerea în aplicare a conceptelor europene de planificare și de management pentru mobilitatea urbană durabilă adaptate la condițiile specifice regiunii București – Ilfov și va include lista măsurilor de îmbunătățire a mobilității pe termen scurt, mediu și lung. Un exemplu este propunerea unei noi structuri de transport public integrat în București – Ilfov. – PROMPT MEDIA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here