Acasă Social Achiziţia dozelor de vaccin antigripal – pe 9 septembrie

Achiziţia dozelor de vaccin antigripal – pe 9 septembrie

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marți, la Digi 24, că achiziţia dozelor de vaccin antigripal pentru acest an se va realiza pe 9 septembrie, urmând ca, după 15 septembrie sau 1 octombrie, să înceapă şi campania de vaccinare propriu-zisă.

”Pe 9 septembrie noi avem achiziţionarea vaccinurilor pentru gripă, iar după 15 (septembrie – n.r.), hai să spunem 1 octombrie ar trebui să avem şi începutul acestui, eu ştiu, sezon de vaccinare antigripală. Să se vaccineze persoanele cu risc, copiii, cei care lucrează în instituţii direct cu persoane, cum ar fi în învăţământ, cum ar fi în spitale. Noi discutam foarte mult în această vară de prezenţa acestui vaccin şi vaccinarea antigripală. (…) Avem în acest moment în intenţie acest lucru, urmând ca din a doua jumătate a lunii septembrie, cel mai sigur începutul lui octombrie, să avem şi aceste vaccinări”, a spus Nelu Tătaru, marţi, la Digi 24, întrebat cum vor gestiona autorităţile situaţia în şcoli, în special, în momentul în care se aşteaptă odată cu venirea toamnei şi apariţia gripei sezoniere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here