Acasă Economie ADIO CNADNR!

ADIO CNADNR!

DISTRIBUIȚI

drum-prostGuvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență prin care reorganizează C.N.A.D.N.R. și înfiinţează Compania Naţională de Investiţii Rutiere S.A. (C.N.I.R.), o companie distinctă pentru gestionarea infrastructurii rutiere.

În același timp C.N.A.D.N.R își schimbă denumirea în C.N.A.I.R. (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) și va avea ca obiect principal de activitate întreținerea, repararea, administrarea și exploatarea autostrăzilor, drumurilor, variantelor ocolitoare și altor elemente de infrastructură rutieră. Proiectele aflate în implementare,  odată ce vor fi finalizate, vor fi transferate către compania de investiții nou înființată.

C.N.I.R. se va ocupa de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier potrivit necesităților de deplasare a cetățenilor și de circulație a mărfurilor în condiții de siguranță, cu atingerea unor timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeană și asigurarea confortului în trafic.

Capitalul social iniţial al C.N.I.R. este în valoare de 50.000.000 lei şi este subscris şi integral vărsat în numerar de statul român până la data de 30 noiembrie 2016, în calitate de acţionar unic care îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin Ministerul Transporturilor, în calitate de reprezentant legal al statului român.

Noua companie de investiții poate participa cu capital, în condiţiile legii, la constituirea de societăţi comerciale cu obiect de activitate similar sau conex, împreună cu persoane fizice şi/sau juridice, române şi/sau străine pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructura rutiera. De asemenea, poate înfiinţa sucursale, reprezentanţe, agenţii şi alte asemenea subunităţi în ţară şi în străinătate, inclusiv în parteneriat cu Instituţiile Financiare Internaţionale, pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură de transport.

În ceea ce privește gestionarea proiectelor, C.N.A.I.R. transferă, în mod etapizat, pe o perioada de maximum 3 ani, proiectele de infrastructură de transport rutier către C.N.I.R..

Proiectele care vor fi transferate sunt: modernizarea Centurii Sud Bucureşti; realizarea ring II Centura Sud Bucureşti; realizarea autostrăzii Sibiu – Piteşti; realizarea autostrăzii Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni; realizarea drumului expres Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani.

Până la desfăşurarea efectivă a activităţii C.N.I.R., pot fi asigurate servicii suport de către C.N.A.I.R. pe bază de protocol de colaborare încheiat între cele două companii.

Personalul C.N.I.R. este angajat pe bază de contract individual de muncă încheiat conform legii, numai prin concurs.

Sursele de finanțare ale C.N.I.R sunt fondurile externe nerambursabile (pentru perioadele de programare 2007-2013, 2014-2020 și după 2020), sumele alocate de la bugetul de stat și alte surse legal constituite(împrumuturi publice sau de la instituții financiare internaționale). De asemenea, C.N.I.R. încasează lunar de la C.N.A.I.R. un procent de 15% din valoarea rovignetei încasate, tarifelor de trecere a podurilor precum și din alte venituri rezultate din exploatarea bunurilor proprietate publică pe care le are concesionate, cu excepția veniturilor din concesiunile de spații de servicii și a veniturilor din închirieri.

Măsura guvernului de înființare a C.N.I.R va conduce la dezvoltarea pe termen lung a reţelei trans-europene de transport (TEN-T), pentru funcționarea optimă a pieţei interne comunitare, în strânsă legătură cu realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020 privind creşterea economică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here