Acasă Anchete Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia...

Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, condamnați de Curtea de Apel București

DISTRIBUIȚI

Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la câte 3 ani de inchisoare cu suspendare și câte 120 de zile de muncă în folosul comunității în dosarul șantajării jurnalistei Emiliei Sercan, potrivit minutei de ședință. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu apel.

Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA sub acuzația de instigare la șantaj, fiind acuzați că l-au încurajat pe un coleg să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan, pentru a o determina să oprească investigaţiile referitoare la plagiatele din cadrul Academiei.

Cei doi au fost condamnați să muncească în folosul comunității fie la ALBAB (instituția din cadrul Primăriei București care se ocupă de curățenia din parcuri și lacuri), fie la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, potrivit minutei instanței.

În plus, cei doi sunt obligați de instanță să îi plăteasca și 80.000 de lei daune morale jurnalistei.

Context. DNA i-a trimis în judecată pe cei doi în 2019, acuzându-i că s-au folosit de un subordonat (inculpat și el), care a trimis mesajul de amenințare și căruia i-au promis imunitate în fața legii pentru acțiunile sale.

În cazul celui care a ameninţat-o pe jurnalistă, procurorii DNA au disjuns cauza întrucât bărbatul a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Jurnalista Emilia Șercan a scris pe 17 aprilie, într-o postare pe Facebook, că a sesizat poliția după ce a primit un mesaj de amenințare cu moartea. Șercan precizează că a primit amenințarea ”în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here