Acasă Social Agenţia Europeană a Medicamentului e de acord cu a treia doză de...

Agenţia Europeană a Medicamentului e de acord cu a treia doză de vaccin, fără a mai aștepta după un aviz oficial

DISTRIBUIȚI

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a transmis joi că este necesară accelerarea vaccinării anti-COVID-19 conform schemei actuale, în timp ce vede ”tot mai clară” necesitatea unei doze suplimentare pentru persoanele imunodeprimate şi ”înţelege” în contextul de urgenţă provocat de varianta Delta a coronavirusului decizia unor state ale UE de a începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin fără a mai aştepta concluziile acestei agenţii, consemnează agenţia EFE.

Responsabilul EMA pentru strategia de vaccinare, Marco Cavalieri, a explicat la o conferinţă de presă că ”prioritatea” campaniilor de vaccinare în UE trebuie să fie imunizarea a cât mai mulţi oameni cu schema actuală de vaccinare (cu două doze pentru serurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca sau doza unică Johnson & Johnson), insistând că toate vaccinurile anti-COVID-19 autorizate oferă un grad înalt de protecţie împotriva tuturor variantelor coronavirusului SARS-CoV-2.

Astfel, odată protejată cea mai mare parte a populaţiei, potrivit EMA accentul trebuie pus asupra persoanelor cu sisteme imunitare deprimate sau unele grupuri de populaţie vârstnică, în cazul cărora vaccinarea cu actuala schemă completă nu este suficientă pentru a le proteja în faţa formelor grave de COVID-19 şi spitalizării.

În acest caz, spune Marco Cavalieri, ”este tot mai clară necesitatea de a lua în considerare doze suplimentare pentru persoanele cu un răspuns slab la vaccin”. Dozele suplimentare sunt prezentate ca un concept diferit de cel al dozelor de consolidare, acestea din urmă fiind destinate persoanelor cu sisteme imunitare normale şi care ar urma să fie vaccinate cu a treia doză ca urmare a scăderii în timp a protecţiei oferite de primele două doze.

EMA evaluează în prezent o cerere a asocierii dintre companiile Pfizer şi BioNtech şi studiul lor clinic pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin la cel puţin şase luni după a doua, concluziile sale fiind aşteptate în ”săptămânile următoare”. Agenţia europeană a confirmat că şi compania Moderna ”a început să transmită informaţii din studiul său clinic”.

Dar în contextul răspândirii variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, mai multe state membre ale UE au decis administrarea celei de-a treia doze fără a mai aştepta concluziile EMA.

Referitor la această decizie, responsabilul EMA a spus că ”statele membre pot proceda în orice mod cu planurile lor pentru administrarea unor doze suplimentare sau de consolidare, ca măsură practică înainte de a putea fi luată o decizie de reglementare”. ”Agenţia înţelege foarte bine această decizie în contextul actual de urgenţă prin care trecem”, a asigurat Marco Cavalieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here