Acasă Economie AJOFM ILFOV DESPRE UCENICIA LA LOCUL DE MUNCĂ

AJOFM ILFOV DESPRE UCENICIA LA LOCUL DE MUNCĂ

DISTRIBUIȚI

ucenicieUcenicia la locul de muncă reprezintă formarea profesională realizată în baza unui contract de muncă de tip particular. Contractul de ucenicie la locul de muncă se încheie pe durată determinată, prin care ucenicul se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unui angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale. Contractul se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română, se înregistrează în termen de 20 de zile la inspectoratul teritorial de muncă județean, respectiv al municipiului București. Durata se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul și nu poate fi mai mare de 36 de luni și mai mică de 12 luni.

Documentele necesare pentru îincheierea contractului de ucenicie la locul de muncă: actul de identitate, în original și în copie, certificatul de naștere, în original și în copie, copii legalizate ale actelor de studii, certificat medical care atestă faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea muncii în care se organizează ucenicia.

Formarea profesională a ucenicului cuprinde pregătirea teoretică și pregătirea practică sau numai pregătirea practică. Salariul ucenicului este cel puțin cu salariul de bază minim brut pe țară, în vigoare pentru un program de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore în medie pe săptămână. Durata timpului de muncă este de opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului minim este de șase ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.

Pentru susținerea financiară a uceniciei la locul de muncă angajatorul poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare. Suma lunară se acordă angajatorilor proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum și pentru perioada concediului anual de odihnă. Angajatorul încheie cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data expirării perioadei de probă cuprinsă în contractul de ucenicie la locul de muncă, o convenție.

Statutul de ucenic îi conferă acestuia toate drepturile și obligaiile prevăzute de legislația muncii, precum și drepturile și obligațiile prevăzute de legea uceniciei la locul de muncă. Angajatorii care beneficiază de facilități sunt obligați să mențină raporturile de muncă ale acestora pe perioada contractului de ucenicie la locul de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here