AEP a publicat Registrul secțiilor de votare pentru alegerile locale parțiale din 27 iunie 2021
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a publicat Registrul secțiilor de votare conținând delimitarea, numerotarea și sediile secțiilor de votare din țară. Acesta include extrasul privind delimitarea, numerotarea și sediile secțiilor de votare organizate cu ocazia scrutinului pentru alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021.
Totodatӑ, precizăm că potrivit punctului 45 din Hotărârea Guvernului nr. 555/2021 pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021, la data de 12 iunie 2021 se împlinește termenul pentru aducerea la cunoștința publicului a datelor și informațiilor privind secțiile de votare organizate pentru alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021.
Lista secțiilor de votare este publicată pe site-ul AEP www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secțiilor de votare și poate fi consultată accesând următorul link:
https://www.roaep.ro/management-electoral/geografie-electorala/registrul-sectiilor-de-votare