Acasă Social Alianţa Medicilor solicită Ministerului Sănătăţii să oprească internarea asimptomaticilor COVID-19 în spitale

Alianţa Medicilor solicită Ministerului Sănătăţii să oprească internarea asimptomaticilor COVID-19 în spitale

DISTRIBUIȚI

Reprezentanţii USMR – Alianţa Medicilor atrag atenţia că doar în România asimptomaticii COVID-19 sunt internaţi în aceleaşi secţii de spital cu pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2, care au simptome. Ei solicită Ministerului Sănătăţii să oprească această practică.

Medicii spun că ”pacienţii asimptomatici pot fi urmăriţi la domiciliu, nu internaţi cu cei care au simptome. Este anormal să internezi pacienţii asimptomatici într-un mediu infectat. În nicio altă ţară pacienţii asimptomatici nu sunt internaţi în acelaşi loc cu cei care au simptome”.

De asemenea, USMR – Alianţa Medicilor atrage atenţia că ”în România, un procent important din pacienţii asimptomatici este reprezentat de cadre medicale, care sunt pregătite să ia toate măsurile de prevenţie şi control la domiciliu. Există studii care arată că încărcarea virală la pacienţii severi este de 60 de ori mai mare decât la pacienţii cu formă uşoară de boală”.

De altfel, medicii spun că internarea pacienţilor asimptomatici în acelaşi loc cu cei cu simptome duce la creşterea riscului de agravare a situaţiei medicale a pacienţilor asimptomatici, suprasolicitarea cadrelor medicale, consum inutil de material sanitare și dezvoltarea anxietăţii în cazul pacienţilor asimptomatici şi a familiilor acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight − 3 =