Acasă Economie Alte exproprieri în Ilfov pentru modernizarea Centurii Capitalei

Alte exproprieri în Ilfov pentru modernizarea Centurii Capitalei

DISTRIBUIȚI

CenturaGuvernul a luat unele măsuri pentru continuarea lucrărilor de modernizare a Centurii rutiere a Capitalei, în acest sens fiind aprobate proceduri suplimentare de expropriere pentru completarea planului de amplasament al lucrării.

Printr-o Hotărâre aprobată la 20 aprilie, Executivul a stabilit condițiile pentru declanșarea procedurilor de expropriere pentru o suprafață totală de 78.777 mp, respectiv 256 de imobile, și alocare sumei de 14,03 milioane de lei pentru plata despăgubirilor. Imobilele se află pe Centura Municipiului Bucureşti între A1 (Autostrada București-Pitești) km 55+465 și DN7 (Pasaj Chitila) şi DN2 – A2, pe raza localităţilor Chiajna, Chitila, Dragomireşti-Vale, Afumaţi, Pantelimon, Dobroeşti, Cernica, Glina din judeţul Ilfov şi Sector 1 din municipiul Bucureşti și sunt deținute de 256 de persoane fizice și juridice. Sumele destinate despăgubirilor se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Procedurile de expropriere vor fi efectuate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. În 2013 a fost publicată HG nr.368/2013 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică “Modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti între A1 – DN 7 şi DN 2 – A2”.  Cuantumul despăgubirilor aprobate a fost de 48,9 milioane lei. Acestea au fost consemnate pentru 317 imobile cu o suprafaţă de peste 218.000 mp. – Foto – tirmagazin.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here