Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, care reunește angajați ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), solicită realizarea de investiții în clădirile în care își desfășoară activitatea angajații din țară, întrucât o parte dintre acestea sunt vizibil degradate și deteriorate, fără apă potabilă și canalizare., se arată într-un comunicat de presă. Până acum, sindicaliștii nu au făcut asemenea solicitări în mod public.
”CNAIR are șapte Direcții Regionale de Drumuri si Poduri cu subunități în fiecare județ. Multe clădiri, în care își desfășoară activitatea angajații din teritoriu, se află în degradare continuă și sunt improprii pentru desfășurarea activității. Majoritatea nu au mai beneficiat de investiții în reparații și în întreținere de cel puțin 15-20 de ani. Unele locații nu îndeplinesc criteriile minime de funcționare din punct de vedere al legislației privind condițiile de muncă, a securității și sănătății în muncă. Astfel, în lipsa investițiilor, multe clădiri prezintă pereți fisurați, fundații deteriorate, țigle lipsă de pe acoperiș, instalații electrice vechi, deteriorate, cu multe improvizații. Din cauza degradării continue a acestor clădiri se pune în pericol viața și siguranța lucrătorilor (prin infiltrarea apei în pereți se pot produce scurtcircuite sau chiar incendii). În unele clădiri, canalizarea s-a infiltrat în fundația districtelor, instalațiile electrice, panourile de siguranță sunt foarte vechi, fiind un pericol inclusiv de electrocutare. De asemenea, cu toate că pe timp de pandemie măsurile igienico-sanitare sunt extrem de importante pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor, în unele clădiri/districte/cantoane lipsește apa menajeră și potabilă, canalizarea, nu există toalete (sau dacă există nu mai sunt funcționale, fiind un focar de infecție). Chiar dacă sindicatul urmărește ca salariații să primească, potrivit Contractului Colectiv de Muncă, materialele igienico-sanitare, nu există condiții minime ca aceștia sa le poată folosi deoarece (așa cum am precizat) există grupuri sanitare fără apă curentă (conductele au fost colmatate sau distruse, nu s-au mai branșat la rețelele de apă care se află în imediata apropiere a districtelor și lipsește canalizarea). Salariații au ajuns în situația să improvizeze și își procură apă din diferite surse, de pe marginea drumului, în butoaie sau canistre, pe care adaptează cu robinet, pentru igiena mâinilor. La multe clădiri, geamurile stau să cadă, ușile nu se închid, sobele de teracotă sunt vechi. Acestea sunt folosite pentru a asigura căldura în încăperi, fiind un real pericol de accidente si de producerea unor evenimente nedorite. Este nevoie de refacerea instalațiilor sanitare, de achiziționarea de vestiare și dulapuri pentru îmbrăcăminte și de îmbunătățirea condițiilor în oficiile de servire a mesei”, se arată în comunicat.
Drept urmare, Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” solicită public alocarea de resurse financiare pentru realizarea de investiții în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă a angajaților.