Acasă Economie Apele Române anunţă rezerve de apă în scădere și cere populației ca...

Apele Române anunţă rezerve de apă în scădere și cere populației ca pentru activitățile casnice să folosească surse alternative

DISTRIBUIȚI

Reprezentanții Apelor Române fac încă un apel la responsabilitatea cetățenilor pentru folosirea rațională a resurselor de apă și pe cât posibil a economisirii acestora. ”Pentru activitățile casnice, vă recomandăm, acolo unde există posibilitatea, să apelați la folosirea/stocarea apei din surse alternative (inclusiv a celei de ploaie, când este posibil), astfel încât apa de băut (potabilă) să ajungă tuturor”, se arată într-un comunicat al instituției.

Rezervele de apă sunt în scădere faţă de ultima raportare, dar sunt în continuare suficiente pentru a aproviziona beneficiarii sistemului centralizat. Totuși, sute de localităţi furnizarea apei a fost restricţionată de operatorii din zonă. 274 de localităţi din 18 judeţe sunt alimentate restricţionat din sursa de apă de suprafaţă, iar 384 localităţi din 13 judeţe sunt alimentate restricţionat din foraje şi fântâni, potrivit ANAR.

””Chiar dacă rezerva (strategică) de apă din principalele 40 de lacuri de acumulare își menține tendința de scădere până la sfârșitul lunii iulie, aceasta poate satisface necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de suprafață.

Seceta se manifestă în special în zona orașelor mici și a satelor din Moldova (cele mai afectate județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea) unde apa este asigurată fie din sursa de apă de suprafață, fie din subteran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here