Acasă Politic Arafat: în România ”încă nu este o stare de normalitate”

Arafat: în România ”încă nu este o stare de normalitate”

DISTRIBUIȚI

Raed Arafat a explicat la Digi24 de ce nu a fost ridicată starea de alertă, în condițiile în care numărul cazurilor de COVID-19 s-a redus semnificativ. Șeful DSU spune că nu s-a luat o decizie în acest sens, pentru că în România ”încă nu este o stare de normalitate”, iar dacă s-ar ridica starea de alertă, autoritățile nu ar mai putea impune restricții.

Raed Arafat: ”Starea de alertă nu s-a ridicat, pentru că noi ca să aplicăm măsurile și incidențele, în situația în care încă nu putem să spunem că situația este sub control… ridicăm starea de alertă și tot… Noi acum aplicăm niște măsuri într-o stare de alertă, nu suntem într-o stare de normalitate. În secunda ridicării stării de alertă înseamnă că suntem într-o stare de normalitate. În starea de normalitate nu mai poți aplica anumite măsuri care le aplici sub starea de alertă sau starea de urgență. Noi, sub starea de urgență am aplicat unele măsuri mai dure, a fost aproape un lockdown atunci, în perioada respectivă, dar care a durat puțin. După care în starea de alertă am aplicat măsuri care limitează anumite activități, anumite drepturi, permise prin Legea 55, dar care se iau totuși în timpul unei stări de anomalie, deci nu este o stare de normalitate. Când spunem că starea de alertă nu mai este, înseamnă că am intrat în starea de normalitate, deci înseamnă că nu mai poți să iei măsuri de combatere. Și nu mai poți să iei anumite măsuri cum sunt incidențele astea sub 1,5, peste 1,5 și așa mai departe. Dacă starea de alertă dispare, dispar mai multe aspecte, inclusiv carantina de noapte. Toate aceste aspecte sunt în discuție. O să vedem ce o să iasă în următoarele două săptămâni, maxim. Adică populația va afla mai mult pe baza discuțiilor de la comitetul interministerial care este la nivelul Guvernului, și bineînțeles de la discuțiile care vor fi și cu experții în domeniu”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here